Turnul înclinat este simbolul emblematic al orașului toscan Pisa, situat în vestul Italiei. Construirea turnului a început în august 1173. După 12 ani de la punerea pietrei de temelie, când construcția ajunsese la etajul al treilea, din cauza proastei calități a solului (noroi argilos și nisip), turnul a început să se încline în direcția sud-est. Timp de 100 de ani construcția a fost stopată. Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. Construcția a fost întreruptă din nou, până în 1372, când turnul-clopotniță a fost finalizat.
Turnul din Pisa, Italia
Construcția are o înălțime de 55,86 de metri, o grosime la bază de 4,09 metri și o greutate de 14.453 tone. Este alcătuit din 14.200 de tone de marmură albă de Carrara și are șapte clopote. Acestea sunt acționate din precauție doar static, numai cu ciocane de impact electromagnetic intern, la ora 12 și înaintea slujbelor religioase.
În 1838, arhitectul Alessandro Della Gherardesca a decis că este bine să fie săpată în jurul turnului o cărare pentru vizitatorii care puteau vedea astfel de aproape modelele încrustate pe zidurile turnului, dar acest lucru a contribuit și mai mult la înclinarea turnului, precizează site-ul infoturism.ro.
Turnul are aproape 300 de trepte, iar înclinația turnului față de axa verticală este de 5,5 grade, însemnând o deplasare a centrului de greutate la nivelul bazei cu 4,5 metri, conform site-ului art-zone.ro.
Ulterior, baza de construcție a fost umplută cu beton, dar acesta se scufunda în solul argilos. Pentru a crește stabilitatea unei construcții este întotdeauna nevoie de o suprafață de sprijin cât mai mare, lucru care face aproape imposibilă deplasarea centrului de masă al edificiului în afara suprafeței de sprijin, explică site-ul scientia.ro. În cazul Turnului din Pisa, deși vârful său s-a deplasat în timp cu 3,9 metri față de locul unde ar fi fost dacă turnul era perfect vertical, proiecția la sol a centrului de masă al construcției s-a menținut în interiorul suprafeței de sprijin.
În 1992, în încercarea de a stabiliza temporar turnul, au fost construite în jurul acestuia, până la al doilea etaj, tendoane din fier, căptușite cu plastic. Anul următor, o fundație din beton a fost construită în jurul turnului, iar în partea nordică a acestuia au fost plasate contragreutăți. Utilizarea acestora a reușit să reducă înclinația cu aproximativ doi centimetri. În 1995, comisia care supraveghea restaurarea a încercat să înlocuiască contragreutățile inestetice cu cabluri subterane. Inginerii au înghețat pământul cu azot lichid, însă acest fapt a provocat o accentuare a înclinației, iar proiectul a fost anulat.
Inginerii au început, în 1999, un proces de extragere a pământului de sub partea din nord, care în scurt timp a început să prezinte efecte pozitive. Pământul a fost îndepărtat într-un ritm foarte lent, câțiva metri cubi pe zi, iar un ham masiv din cablu a fost folosit pentru a susține turnul, în eventualitatea unei destabilizări bruște a acestuia. În șase luni, înclinația a fost redusă cu peste 3 cm, iar până la finele anului 2000, cu aproape 47 cm, potrivit site-ului art-zone.ro.
Turnul a fost închis pentru public până spre finalul anului 2001, când lucrările de restaurare au redus cu mai bine de 40 de centimetri înclinarea care atinsese la un moment dat aproape 4,5 metri. Pe atunci înclinarea creștea cu 1,25 milimetri anual, ceea ce ar fi dus în cele din urmă la deplasarea centrului de masă al clădirii în afara suprafeței de sprijin. Presiunea la care este supusă construcția crește când aceasta se înclină, deoarece pereții și fundația au fost proiectate astfel încât greutatea lor să se distribuie pe verticală și nu în lateral, precizează site-ul scientia.ro.
sursa-http://www.agerpres.ro/
