The Queen Ant is Dead, Long Live the Queen!
de Alina Covaci Coroeriu
Pe-o bancă rătăcita, dintr-un parc rătăcit, mi-am aşezat cu greutate buzunarele pline de muşuroaie de furnici. Mă trăgeau în jos îngreunâdu-mi pașii. Nu m-am mai uitat demult în ele. N-am mai curățat, n-am mai aspirat, de teamă să nu deranjez, Regina Furnică. Mi-era frică să scotocesc prin ele, acum. Frică de plumbuiala nemișcătoare ce nu-mi mai scotocea nicicum coapsele. O veveriță se opri înfoindu-şi arcuit coada, ținând în braţele ei, o alună, privindu-mă cu ochii ei mici, dăruindu-mi-o. Cu groază îi amân darul, rugând-o din priviri, să vină mai târziu sau să poposească pe altundeva pâna-mi verific eu buzunarele. Cum am ajuns în parcul ăsta?! Unde e iarba proaspăt tunsă, pe care mi-au promis-o edilii? Unde sunt frunzele ruginii ale toamnei? Nu m-am pensat luna asta, gândeam. Nici unghiile nu mi le-am mai făcut. Doar, car plumb de furnici în buzunare, încărcându-le zilnic cu poveşti inventate, neglijându-le, necurăţându-le, de teamă să nu deranjez Regina Furnică. Pasărea oarbă, plana ventilându-mi vârfurile netunse de o lună. Arunc o privire spre înaltul ei, fixând-o cu ochii. Ochii ei orbi, s-au aruncat în aluna Veveriţei, secretând în colţurile ciocului, salivă cleioasă. Repulsivă creatură, de când e vegan. Ticăloasă şi oarbă atunci când e înfometată. Atât de urâtă. Mi-am frânt voinţa în mii de fărâmi, dintr-un acces de auto-apărare al Veveriţei . Am întors buzunarele deşărtându-le pe banca rătăcită. Aripi de insecte uscate, bucăti de frunze ruginii de toamnă leşinată, curcubee amestecate-n marouri mâzgoase, sunete deformate de note corupte şi nerecunoscătoare, dureri trase prin aparat de vidat, pitite bine şi ascunse trădător. Nu-i soare pe cer. Nu-i lună pe cer. Nu-i nor pe cer. Nici cer nu e. Nici un pastel, nici o fiinţă, nici o suflare, nici măcar un vis rătăcit. Gălăgie de fâlfâit de aripi oarbe. Tsunami-uri mi-au invadat ochii. Nu vreau să văd! Nu vreau să ştiu! Nu! Întind mâinile şi ochii înecaţi spre veveriţa din faţa mea. Îmi pun „aluna” dăruită la picioare şi o privesc cu sufletul. Regina Furnică e moartă.
