„Inceputurile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului.
Urmele acelei taceri initiale le caut insa in zadar in amintire.
N-am putut niciodata sa-mi lamuresc, suficient de convingator pentru
mine insumi, strania mea detasare de logos in cei dintai patru ani ai
copilariei. Cu atat mai putin acel sentiment de rusinare ce m-a
coplesit, cand, constrans de imprejurari si de staruintele ce nu ma
crutau ale Mamei, am ridicat mana peste ochi, ca sa-mi iau in folosinta
cuvintele. Cuvintele imi erau stiute toate, dar in mijlocul lor eram
incercat de sfieli, ca si cum m-as fi impotrivit sa iau in primire chiar
pacatul originar al neamului omenesc.“
Lucian Blaga
