Statul român are zero capacitate de a controla calitatea alimentelor.
de Constantin Gheorghe
Spuneam undeva că statul poate fi imaginat și ca un mecanism de gestiune colectivă a riscurilor. Și că, dacă acceptăm acest lucru, dimensiunea și funcțiile statului depind de natura și de amploarea riscurilor care nu pot fi gestionate decât în comun, riscuri care depășesc cu mult capacitatea fiecăruia dintre noi de a le gestiona individual.
Unul dintre cele mai severe riscuri îl reprezintă calitatea alimentelor. Riscul alimentar este unul în creștere, odată cu nebunia ”agriculturii productiviste”. Nimeni nu contestă nevoia unei agriculturi de tip industrial, cu atât mai mult cu cât forța de muncă ocupată în agricultură este tot mai redusă, și mai greu de găsit și de pregătit. Dar ăsta nu este un motiv să hrănim puii crescuți industrial cu furaje preparate cu ulei ars de transformator, spre pildă, deci plini de dioxină. Sau să irigăm legumele cu ape uzate, pline de fecaloizi. Sau să îndopăm vacile, puii, peștii cu antibiotice și hormoni de creștere. Sau, sau, sau.
Statul român are zero capacitate de a controla calitatea alimentelor. Și nimeni nu găsește asta o prioritate, nu dă un cent asta. E nevoie de laboratoare, de specialiști, de inspectori, și de mecanisme care să-i scoată de pe piață pe ticăloșii care ne otrăvesc cu premeditare. Investiția asta ar fi cu adevărat utilă, pentru că n-am mai avea spitalele pline cu alergici și canceroși. Dar la noi principala investiție e în curul gras al Lulutzei și în căștile sereiștilor. Dacă atât ne duce mintea, atât avem. Să dați colțul bine! Fericiți că se face ”justiție”!
