de Constantin Gheorghe
Blestemul acestei țări îl reprezintă decizia-luată la începutul anilor 90, la presiuni interne, dar mai ales externe, decizie în care Isărescu a jucat un rol esențial- de a înlocui producția internă cu importurile. Orice încercare de a reduce dependența de importuri-chiar folosind instrumente acceptate atât de UE, cât și de WTO-este dur contrată de aceleași cercuri de interese. Și mulți dintre cei trecuți pe lista neagră a ”politicienilor corupți” au și păcatul ăsta: au încercat să stimuleze producția internă. Ați văzut cum a murit inițiativa celor 51% produse alimentare românești în hipermarketuri. Cum a murit inițiativa lui Năstase, din perioada 2000-2004, care dusese la renașterea producției interne de lapte.
Vedeți ce scandal a născut intenția de a scrie pe etichete proveniența laptelui vândut în România, și dacă este reconstruit din lapte praf, sau are lapte praf adăugat. Practic, România nu mai are niciun mare procesator de lapte care să aibă capital românesc. Toți au fost cumpărați de giganți agro-alimentari occidentali, care au distrus producția tradițională, au introdus sortimente care n-au nicio legătură cu brânzeturile, ci doar cu erzațurile. Asta așa, în trecere.
