Stați și vă uitați. Toți!

24 decembrie 2015 destin valah Cultura

de Denisa Niță
Abia îi mai văd fața de batic. Cu o mână pe roată și una în aer, țipă la șofer să vină mai încoa, să se urce și ea în autobuz. A oprit prea departe.
Toată lumea aleargă, să mai prindă loc înăuntru. Apuc de mânere și-i fac semn șoferului să vină mai aproape sau să stea pe loc. Măcar atât. Iese din cabină și o întreabă dacă vrea să se urce. Da. Nu înaintează, dar ne așteaptă.
Împing la scaunul ăsta cu rotile până mi se pune cârcel. Mai împinge și ea de roți. Cât poate. Șoferul deschide ușa din mijloc. Doi bărbați postați fix în fața noastră. Se uită la mine. Femeile din spatele lor se uită, și ele, la mine. Puștii din lături se uită, cu ochi mari, la mine. Liniște. Nimeni nu mai vorbește, nimeni nu mișcă.
– Bună seara. Zic eu pe un ton care sună al dracu de tăios în capul meu.
Reușesc să provoc doar râsete pe undeva prin spate, nu văd de la cine.
– Haideți, ajutați-mă.
Ăl’ din dreapta coboară și ridică scaunul, eu împing. O urcăm în autobuz. Ăsta din stânga se uită la mine și-mi răstește una.
– Păi, do’nșoară, vedeți că ne călcați pe noi, ceilalți.
Simt un junghi în piept. Îmi crește tensiunea, mă imaginez cu aburi ieșind prin urechi, ca-n desene. Îmi zvâcnește mâna să scot botina din picior și să-i înfig tocul între picioare.
– Dacă ați pune mâna să ajutați, nu v-ar călca nimeni. Stați și vă uitați. Toți!

Țip, cu mâinile în aer, roșie de rușine. Se închid ușile. Tot autobuzul se uită la mine. Bătrâna rămâne acolo, în ușă.
Băi, București, ce pula mea?

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign