
Sibiul s-a clasat pe locul şase în competiţia pentru cele mai bune
destinaţii turistice europene ale anului 2020, concurs organizat de
către de Asociaţia European Best Destinations şi de Primăria
Municipiului, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
„Sibiul a obţinut un rezultat frumos şi confirmăm astfel statutul de
destinaţie turistică de talie europeană. Mai presus de clasament, Sibiul
are o importantă oportunitate de promovare turistică la nivel european
prin acest program şi o vom utiliza la maxim pentru a continua
dezvoltarea în acest domeniu. Mulţumesc tuturor celor care au votat şi
au susţinut Sibiul”, a declarat primarul Sibiului, Astrid Fodor, citată
în comunicat.
Potrivit comunicatului de presă, Sibiul a obţinut locul şase, cu 30.178
de voturi exprimate pe platforma europeanbestdestinations.com.
„Pe locurile 1-5 s-au situat oraşele Colmar (Franţa), Atena (Grecia),
Tbilisi (Georgia), Viena (Austria) şi Cascais (Portugalia)”, se mai
arată în comunicatul de presă al Primăriei Municipiului Sibiu.
Organizatorii au transmis o scrisoare de felicitare primarului Sibiului,
subliniind că „destinaţia Sibiu oferă o varietate extraordinară de
experienţe, obiective istorice de vizitat şi evenimente importante.
Sibiu se clasează între destinaţiile din Europa recomandate a fi
vizitate şi reprezintă un motor economic şi turistic al Transilvaniei.
Sibiul este un oraş plăcut pentru locuit, dar şi o locaţie bună pentru
investiţii, destinaţia bifând toate atuurile unui oraş pe care turiştii
l-au aşezat între oraşele care merită vizitate. Proiectele pe care le
dezvoltaţi (…) au pus Sibiul în lumina reflectoarelor. (…) Alegând
să extindeţi zonele verzi, să creaţi infrastructura pentru un transport
prietenos cu mediul, pentru sport şi pentru petrecerea timpului liber,
locuitorii Sibiului au fost aşezaţi în centrul atenţiei administraţiei
oraşului. Aceste alegeri, aceste proiecte, contribuie în mare măsură la
atractivitatea Sibiului”.
Conform statisticilor organizatorilor, cele mai multe voturi pentru
Sibiu au venit din România, Germania şi Austria, dar şi din Spania şi
Italia. De asemenea, Sibiul se situează în top 10 al preferinţelor
turiştilor asiatici care vizitează Europa.
Datorită rezultatelor obţinute, Sibiul va fi promovat pe parcursul
anului 2020 la nivel european ca una dintre cele mai bune destinaţii
europene pentru un city break cultural, pentru experienţe gastronomice
şi călătorii romantice. AGERPRES