DOZA DE CULTURĂ: ”Însemnare a călătoriii mele …”

„Însemnare a călătoriii mele, Constandin Radovici din Goleşti, făcută în
anul 1824, 1825, 1826” este titlul unei cărţi semnată de memorialistul
Dinicu Golescu (1777-1830).
Considerat primul jurnal de călătorie tipărit din literatura română, a apărut la Buda, în anul 1826.
Unul din motivele pentru care luminatul boier muntean a decis să
călătorească prin Europa a fost pentru a le găsi celor patru fii ai săi
şcoli pe măsură. Un altul, însă, a fost pasiunea şi interesul pe care
Golescu le avea faţă de cărţile de călătorie scrise de europeni şi
aflate în bibliotecile apusene.
Drumurile l-au purtat prin Europa Centrală şi de Apus, Transilvania,
Banat, Ungaria, Austria, nordul Italiei şi câteva provincii din Germania
şi Elveţia. În însemnările sale, Golescu nu doar că observă şi descrie
ce vede, dar analizează, explică şi, acolo unde este cazul, compară cu
situaţia din Ţara Românească. După cum scrie autorul, „cum puteam, ochi
având, să nu văz, văzând, să nu iau aminte, luând aminte, să nu aseamăn,
asemănând, să nu judec binele şi răul şi să nu pohtesc a-l face arătat
compatrioţilor mei”.
„Asemenea unui edil, observă iscoditor, spre luare aminte, parcurile,
străzile, casele, mijloacele de transport, spitalele, şcolile, teatrele,
muzeele, ca elemente ale organizării vieţii comunitare. Nu neglijează
nici felul cum se cultivă pământul, sau cum îşi duc viaţa ţăranii. Îl
interesează mereu oamenii, relaţiile din interiorul unei comunităţi,
apreciază energia, cultivarea demnităţii şi a grijii faţă de semeni”,
scrie Gabriela Drăgoi în „Dicţionarul general al literaturii române”
(Ed. Univers Enciclopedic, 2005).
Impulsionat de cele văzute, la întoarcerea în Ţara Românească boierul
Golescu va deveni un propovăduitor convins al luminării culturale. În
acest sens, întemeiază la moşia sa din Goleşti o şcoală-internat cu două
cursuri, „ghimnasticesc” şi „filosoficesc”, chemându-i ca profesori pe
Aaron Florian şi I. Heliade-Rădulescu.
Dinicu Golescu a fost descendent dintr-o veche familie de boieri din
Ţara Românească. În 1821, a dobândit rangul de mare logofăt, deţinut
până la moarte. După ce a studiat la Academia grecească din Bucureşti, a
îndeplinit mai multe funcţii dregătoreşti: ispravnic, vel agă, hatman,
mare logofăt al Ţării de Jos. La 1821, a fost unul dintre boierii care
au sprijinit Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, iar după înăbuşirea
acesteia, s-a refugiat la Braşov, unde, în 1822, a fondat, alături de
alţii, o societate literară, care depăşea sfera intereselor culturale
ajungând în cea a politicului.
A alcătuit, pentru uzul şcolarilor, un manual de etică „Adunări de pilde
bisericeşti şi filosofeşti, de întâmplări vrednice de mirare, de bune
gândiri şi bune neravuri, de fapte istoriceşti şi anecdote” (1826,
traducere), a tipărit o „Adunare de tractaturile ce s-au urmat între
prea puternica împărăţie a Rusii şi Nalta Poartă” (1826), „Elementuri de
filozofie morală” (1826, traducere după Neofit Vamva) şi a întocmit o
lucrare statistică şi o hartă a Ţării Româneşti (netipărite).
S-a numărat printre întemeietorii Societăţii literare din 1827, la
Bucureşti, a subvenţionat apariţia primei gazete în limba română editată
în străinătate, „Fama Lipschii” (1827, Leipzig), a obţinut autorizaţia
pentru apariţia, în 1829, a „Curierului românesc” al lui Ion
Heliade-Rădulescu. De asemenea, fiind un pasionat de teatru şi muzică, a
organizat spectacole dramatice şi a insistat pentru crearea unei
orchestre. AGERPRES