de Adrian Majuru
Această poveste cunoaşte o grilă foarte diversificată, de la colaborarea managerială la obedienţă. Cu cât structura socio-culturală a unui sistem economic este mai rudimentară, primitivă, de curând ieşită de sub arbitrariul ideologic, cu atât mai mult ne vom afla mai aproape de sfera obedienţei. Seamănă cu politica lui “scoală tu să şed eu, şi pentru ca să ajung la scopul meu nu mă dau în lături de la nimic” descrisă de presa interbelică. Pentru anii interbelici se poate urmări o uşoară pendulare a mentalităţilor din spaţiul balcano-oriental către cel european, cu întreaga suită de lipsuri, frustări, complexe, traume, neîmpliniri, toate acestea trăite individual sau colectiv. Şi toată această pendulare s-a reflectat şi asupra relaţionărilor de subordonare în instituţiile statului sau a firmelor private.
Avem pe de o parte o lume restrânsă demografic şi exclusiv privată la marile trusturi de odinioară (de exemplu «Creditul Minier» al cărui ultim director a fost Dumitru Minovici) dar şi societăţi comerciale mai mici precum «Leonida», unde putem observa coerenţa relaţionărilor dintre manager şi subalterni, o familiaritate şi o dispunere pentru dialog şi aplicarea soluţiilor. Liderii erau cultivati pe mai multe paliere culturale, erau mari consumatori de lectură, nu numai de specialitate, erau poligloţi şi stăpâneau retorica negocierilor cu investitorii străini. Şi în cazul investitorilor străini, stabiliţi în România avem exemple edificatoare. Este cazul industriaşului Rudolf Gaiser, al cărui tată, Baptiste Gaiser, a infiinţat cea dintîi fabrică de instalaţii sanitare din România, în anul 1859. Rudolf Gaiser apare în fotografii alături de inginerii care administrau departamentele fabricii, într-o notă foarte personală şi candidă, pe când soferul său era un bucureştean de pe strada Birjarii Vechi şi într-a cărui casă Gaiser obişnuia să vină. Erau oameni pentru care nu existau bariere sociale sau culturale pentru că investiţia pe termen lung, pe mai multe generaţii, nu cunoaşte astfel de bariere.
Noul regim ideologic instaurat după 1947 a impus obedienţa politică şi ideologică. Cei care nu aveau „origine sănătoasă” au fost marginalizaţi sistematic, în ciuda pregătirii lor profesionale. De exemplu, Dumitru Minovici, inginer în mine şi petrol, cu doctorat la Toulouse, care a străbătut timp de 20 de ani Europa „petroliferă”, a trăit între 1947 şi 1983 ca muzeograf în propria-i casă.
Astăzi se încearcă o recuperare a firescului. Pentru sistemul bugetar persistă adesea obedienţa clientelismului politic precum şi nepotismul, cumpărarea bunăvoinţei. În sistemul marilor trusturi lucrurile merg într-o formă hibridă, managerii preferând fie personaje uşor de înlocuit, conforme, yes-mani fără să ridice probleme de inteligenţă. Nu înţeleg adesea comportamentul precar al multor angajaţi de firmă, de la vânzător la şef de departament, faţă de fiecare client de pe al cărui chip nu transpare bunăstarea contului bancar. Îi puteţi întâlni în absolut toate magazinele de firmă de prin uriaşele noastre mall-uri.
Cu siguranţă că sunt firme, de mai mici dimensiuni, care nu subscriu acestui comportament obedient sau prost înțeles, pentru că cel mai adesea spiritul se manifestă printre „marginalii” sistemului; de la marginea lui, peisajul suportă modificări pe care niciodată liderul nu le va observa iar cei din preajma lui, întotdeauna, îi vor ascunde nesincronizările.
