
” Românul e din originea sa caustic. Caustic va să zică un ce care arde de frige și de ce este Românul caustic, nu-l criticați, cititorilor, că prea l-au ars și l-au fript și pe el străinii și însuși aceia în care și-a pus toate speranțele!”, acestea sunt vorbele marelui Ion Heliade Rădulescu, care ne îndeamnă să fim blânzi atunci când ne criticăm semenii.
Ion Heliade Rădulescu este un nume ce se confundă cu iubirea pentru limba și cultura română, un nume emblematic pentru istoria noastră. Deși educația sa nu a fost una aleasă, la mari universități europene, acesta poate fi considerat părintele literaturii românești, neobosit în redactarea unor mari lucrări, precum redactarea Gramaticii românești, precum și părintele ziaristicii românești (fondează primul ziar românesc din Țara Românească, Curierul românesc). Pentru toate aceste realizări Ion Heliade Rădulescu ajunge academician și primul președinte al acestei instituții. Astăzi, românii, ce aleg? Să fie caustici sau critici unii cu alții?
de Alexandru Filimon