Românii sunt cei mai înfocaţi susţinători din Europa ai beneficiilor tehnologiei (studiu)

14 august 2018 destin valah Lifestyle

Tehnologia simplifică viaţa, afirmă 94% dintre românii chestionaţi în cadrul unui sondaj european, convingere care ne situează cu mult peste media de 87% a europenilor care împărtăşesc aceeaşi opinie.

Majoritatea europenilor admit că tehnologia le aduce numeroase avantaje şi le simplifică vieţile, chiar dacă există încă un curent al scepticilor care spun că tehnologia le-a făcut viaţa mai complicată, conform sondajului realizat de E.ON şi Kantar EMNID, remis vineri AGERPRES.

Studiul remarcă o tendinţă clară de creştere a numărului celor convinşi de necesitatea noilor tehnologii în vieţile noastre. Dacă cu un an în urmă 33% dintre europenii chestionaţi credeau că tehnologia le-a făcut viaţa mult mai complicată, în 2018 procentul scepticilor a scăzut la 22%.

Republica Cehă este pe primul loc la capitolul schimbare de opinie, în comparaţie cu 2017. Astfel, 28% dintre cehi au trecut în tabăra celor care susţin beneficiile tehnologiei, în timp ce în România, 13% dintre cei care considerau în 2017 că tehnologia le complică vieţile au acceptat anul acesta să recunoască beneficiile acesteia.

Surprinzător, totuşi, este faptul că în 2018 doar 56% dintre europeni consideră că tehnologia ajută şi la economisirea energiei, comparativ cu anul trecut, când 68% dintre respondenţi afirmau acest lucru. Această tendinţă este deosebit de puternică în Turcia, unde, în 2017, 85% dintre cei chestionaţi au văzut o legătură directă între economisirea energiei şi tehnologie, în comparaţie cu doar 61%, în 2018.

Şi românii sunt mai puţin convinşi în acest an că tehnologia le poate face viaţa mai eficientă din punct de vedere energetic. Doar 63% o văd în acest fel, comparativ cu 75%, în 2017.

Tehnologia nu numai că poate face viaţa mai uşoară, dar poate şi să reducă în mod măsurabil costurile energiei. De exemplu, termostatele inteligente pot economisi până la 30% din facturile de încălzire. Astfel de dispozitive ajustează automat temperatura utilizatorului optimizând-o, ţinând cont de datele meteo şi pot fi controlate convenabil prin aplicaţii mobile de pe un smartphone sau o tabletă.

Rezultatele fac parte din studiul ‘Trăind în Europa, 2018’, în cadrul căruia E.ON şi Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia şi Ungaria. AGERPRES/

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign