Regulile duelului medieval românesc

19 iulie 2016 destin valah Lifestyle

”Tot omul are puterea să să bată cu vrăjmașul cela ce vine asupra lui să-l ucigă sau să-i ia bucatele și de va vedea că într-alt chip nu iaste putință să scape, atunce să ucigă de tot pre cel ce-i cade năpastă”.

Glava 11 din Cartea românească de învățătură a lui Vasile Lupu (1646) stabilește regulile duelului – sau mai bine zis cazurile în care un om este iertat de pedeapsă dacă ucide pe altcineva – în limbajul juridic de azi dreptul la autoapărare. Principiul este simplu: ”Cela ce ucide pre omul cela ce vine asupra lui să-l ucigă nu să va certa nicicum”.

”Semnele” sau indicațiile intenției de omor sunt definite astfel: atentatorul să vină cu ”armele goale” sau cu mulți însoțitori. Dacă un om îl amenință pe altul că îl va ucide, cel amenințat îl poate omorî pe amenințător – mai ales dacă acesta vine asupra lui, dacă este mânios sau beat. Nu puteai ridica mâna oricum la altul: ”Cela ce va răni pe altul sau de-l va lovi măcar numai o dată cu un toiag, poate să-l ucigă de tot cle rănit sau cel bătut fără nici de o certare”; ”Un om, de va fi încins cu arme și de va da cuiva o palmă numai, ucide-l-va de tot cel cu palma și nu să va certa, ales de-l va fi suduit și-l va fi ocărât înainte de palmă”. În cazul jignirilor sau lovirilor, cel jignit sau lovit trebuie să reacționeze pe loc – dacă se duce după atentator ulterior și-l ucide este tratat de ucigaș și își pierde capul.

Exista însă o ierarhie: tatăl își poate lovi fii, frații mai mari pe cei mai mici, soțul își poate bate nevasta, dascălul pe ucenic, egumenul pe călugăr, stăpânul pe rob – fără să se aplice regulile de mai sus. Cu câteva excepții: dacă mai marele se întrece cu măsura ”de-i bat pururea și foarte cumplit și vine lucrul de stă în cumpănă de moarte să și-i ucigă de tot sau vine cu armele goale atunce cei mai mici vor putea sta împrotiva celor mai mari și, de să va tâmpla vreuna ca aceaia pot să-i ucigă și de tot și să nu aibă nice o certare”.

Cine începe primul să jignească și apoi îl ucide pe cel jignit care a scos sabia este considerat ucigaș. Recomandarea este ca să fie evitate aceste conflicte: ”Tot omul să cade să fugă di cela ce-l suduiaște, pentru să lipsească să nu vie lucrul să să facă ucidere”. Dacă cel jignit (”suduit și ocărât”) poate să fugă și nu o face, se ajunge la luptă și îl omoară pe atentator, atunci omorâtorul ”să să cearte după voia giudețului, iară nu cu moarte”. Există și excepții: ”Nu iaste datoriu omul să fugă de cuvintele ceale de sudalmă când va cunoaște că de va fugi, mai rău va fi și mai rău îl va vătăma cela ce-l suduiaște”. Oamenii cu rang, boieri sau slujbași ai domniei la fel nu sunt datori să fugă din fața celui care îi jignește. La fel, scapă de orice pedeapsă cel jignit care îi ucide și pe însoțitorii jignitorului care îi sar în sprijin.

Alte excepții de la pedeapsă pentru cazurile de omor: soțul care își prinde soția în pat cu altul; soțul, tatăl sau fratele care își scapă soția, fiica sau sora de la viol; soția care își ucide soțul ce voia s-o omoare.

Să rezumăm principiile din legislația medievală românească:

1. Orice om, indiferent de rang, își poate apăra viața și averea. (Din nou, robii țigani nu puteau fi omorâți de stăpâni, ba chiar aveau dreptul să îl ucidă nepedepsiți pe stăpânul abuziv sau cu intenții criminale. Să uităm propaganda cu ”stăpânii care își omorau țiganii în bătaie”.)

2. Jignirile și lovirile puteau duce la moarte de om, cu condiția ca reacția să fie pe loc. Cine jignește sau amenință primul este vinovat.

3. Este recomandată evitarea luptei de la jigniri, dacă se ajunge la moarte totuși făptașul nu este considerat și pedepsit ca un criminal.

Regulile de mai sus erau valabile și în Țara Românească, la 1652 Matei Basarab a inclus în ”Îndreptarea legii” întregul corpus din Moldova al lui Vasile Lupu din care am citat mai sus (intitulat ironic pentru moldoveniștii de azi ”Carte românească de învățătură”). Cam în același fel erau analizate și duelurile din Transilvania, aici am prezentat cazul unei încăierări cu săbii din Brașov, pornit de la o înjurătură de mamă.

Dan Alexe îi compară pe români cu albanezii care aplică codul vendetei între familii și ajunge la concluzia că românilor le lipsește snaga pentru că nu se ucid ca albanezii. Părerea mea este alta: românii au fost din vechime o civilizație a legii, o societate în care se aplica cât de cât norma juridică. Românii au fost îndeajuns de violenți, mai ales în vechime, doar că aveau coduri juridice (legea de mai sus compilează dreptul bizantin cu cele mai recente analize jurdice din Europa occidentală de la 1600, vă spun altădată povestea acestei reforme). Având legi proprii de inspirație bizantină și europeană românii nu au avut nevoie să păstreze coduri tribale, precum albanezii.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign