Eu văd problema învățământului românesc în breasla profesorilor, care au renunțat la orice fel de standarde și majoritatea lor sunt pur și simplu foarte slabi. Merg la muncă fără pic de energie, nu-i interesează rezultatul muncii lor, nu au nici cea mai mică urmă de pasiune.
Mai sunt pe ici, pe colo câțiva care se luptă precum cei 300 de spartani ai lui Leonidas, fără speranță și fără șanse, luptă de dragul luptei fără să aștepte ceva. Cunosc personal câțiva astfel de oameni. Dar la modul general a dispărut modelul dascălului.
Știți de ce are Spiru Haret statuie în buricul Bucureștiului, în fața Universității? Pentru că a fost reformatorul învățământului românesc, a renunțat la o carieră academică în Franța și a venit în România să modernizeze prin școală o națiune de țărani. Și a reușit. Sistemul de azi al învățământului românesc stă pe pilonii înfipți de Spiru Haret cu mai bine de 100 de ani în urmă. Spiru Haret nu doar a venit cu o viziune din Occident – a și reușit s-o pună în practică.
Spiru Haret mai avea un talent: îi inspira pe profesori, îi făcea să creadă în misiunea lor, să fie niște luptători. Majoritatea profesorilor din ziua de azi îmi lasă impresia unor funcționari care așteaptă să treacă orele de program și să-și încaseze salariul – cât mai mare dacă se poate. Și nu este o chestiune de bani, de vreo 10 ani educația primește constant peste 10 miliarde de lei pe an, bugetul învățământului s-a dublat după aderarea la UE. Și când mă uit la notele de la examenele de titularizare parcă nu se potrivește ceva, singura concluzie pe care o pot trage este că majoritatea celor care vor să devină profesori sunt proști făcuți grămadă. Face furori acum un clip cu o profesoară de engleză care vrea salariu mai mare și nu este capabilă să poarte un dialog elementar în limba pe care pretinde că o predă (aici).
De vreo 10-15 ani se simte o scădere abruptă a calității învățământului românesc. Cunosc din ce în ce mai mulți absolvenți care în realitate nu sunt în stare să treacă bacalaureatul, educați de profesori care nici ei nu ar trece acest examen. Și îmi amintesc că promoțiile de absolvenți din liceele interbelice erau de câte 15-20 de oameni. Filtrul era strâmt, puțini își încheiau studiile – dar exista o garantare a calității acelor absolvenți. Așa s-a ridicat România din secolul al XIX-lea: puțini, dar foarte buni. Poate n-ar fi o idee rea să revenim la acest principiu în învățământ.
