de prof.univ.dr. Radu Baltasiu
M-am tot intersectat cu discursul „postmodern”. Şi am tot zis că „ei cu ei” şi „noi cu noi”. Numai că intersecţiile astea ne intră în viaţa de zi cu zi.
Este şi asta o problemă. Să crezi că eşti pragmatic pentru că eşti „pe scurtătură”, că eşti „eficient”. „Pragmaticul” spune că el nu ştie, nu cunoaşte prea bine despre ce vorbeşte – deci ar fi smerit. Dar nu este, pentru că imediat adaugă părerea sa, iar părerea sa taie pentru că nu are respect (de altfel omul a mărturisit că nu cunoaşte, iar respectul e condiţionat, în parte, şi de cunoaşterea faptului despre care-ţi dai cu părerea). Problema este că un asemenea tip pragmatic este nesimţit – pentru că el nu simte problema. Cel mult, dacă e un tip inteligent (şi adesea pragmaticii sunt), poate avea o reprezentare raţională despre realitate, dar n-o simte, cum ziceam. În plus, omul estedogmatic, pentru că este convins că trebuie să aibă o părere. Mai mult, părerea lui trebuie însuşită. Că dacă nu … nu eşti integrat (mitul integrării în lumea bună, a „Europei”, de pildă, sau a „culturii firmei” – concepte foarte utile care chiarpot avea conţinut). Postmodernismul, din acest punct de vedere, este un pericol pentru democraţie. Dar este un pericol şi la adresa eficienţei întreprinderilor tocmai pentru că parazitează eficienţa (care este o prioritate în activitatea economică). … Şi ne oprim aici. O fi libertate de exprimare, dar totuşi. … Spor la cumpărat cărţi … nesimţite. Spor la ascultat de manageri „cu păreri” experte dar cu gândul prescurtat. Spor. În general.
http://radubaltasiu.blogspot.ro/
