Medicul Iuliu Haţieganu s-a născut la 14 aprilie 1885, în localitatea Dârja din judeţul Cluj.
Şi-a luat bacalaureatul la liceul românesc din Blaj, în 1903. A studiat
la Facultatea de Medicină din Cluj, ca bursier al Societăţii
„Transilvania” din Bucureşti. Tot aici, în 1909, şi-a luat şi doctoratul
în medicină, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române
(1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti,
2003).
În 1909 este numit preparator, apoi asistent la Clinica medicală din
Cluj. A luat parte la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, de la 1
Decembrie 1918, ca delegat al tineretului universitar din Cluj, iar
ulterior a fost numit consilier tehnic al Consiliului Dirigent al
Transilvaniei (1918-1919), se menţionează în lucrarea ”Guverne şi
guvernanţi. 1916-1938”, autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu (Editura
Silex, Bucureşti, 1996).
A fost profesor titular la Clinica medicală a Universităţii din Cluj
(1919-1948; 1953-1959) şi decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie
din Cluj (1919-1920), iar în 1925 a devenit preşedinte al Secţiei
medicale şi biopolitice a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura
Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). În perioada 6 iunie 1930-18
mai 1931 a fost rector al Universităţii din Cluj, funcţie pe care a mai
deţinut-o şi între 1941-1944.
De asemenea, în perioada 29 aprilie-14 iulie 1931 a deţinut funcţia de
ministru al Sănătăţii în guvernul condus de Nicolae Iorga.
A pus bazele Asociaţiei de educaţie fizică „Şoimii Carpaţilor” (1929),
fiind unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul
rural. De numele său se leagă înfiinţarea şcolii române de medicină
internă din Cluj, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române
(1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti,
2003).
A îmbinat activitatea de medic cu munca de laborator. De la cercetări
asupra patologiei ficatului şi a sistemului digestiv, care au dus la
introducerea unor noi mijloace diagnostice pentru cercetarea funcţiei
hepatice, a duodenului şi a pancreasului, a ajuns la o clasificare
originală a bolilor rinichilor. După Primul Război Mondial a efectuat
studii asupra encefalitei epidemice şi a acordat rolului sistemului
nervos central importanţa cuvenită în cadrul patologiei interne. A adus
noi şi valoroase contribuţii asupra endocarditei lente, hepatitei
septice lente, trombozei auriculare progresive, meningitelor acute
benigne.
A lăsat o serie de lucrări şi studii de mare însemnătate. A iniţiat şi a
condus, împreună cu I. Goia, un „Tratat elementar de semiologie şi
patologie” (trei volume, 1934-1939, reeditat apoi de patru ori), care a
reprezentat o adevărată piatră de hotar în literatura medicală
românească. Îndelungata sa experienţă clinică şi didactică s-a
concretizat într-un alt impresionant tratat – „Clinică şi patologie
medicală” (două volume, 1955 şi 1958).
La 2 iulie 1955 a fost ales membru titular al Academiei Române. A mai
fost membru al Societăţii Medicale a Spitalelor din Paris, al Societăţii
Internaţionale de Gastroenterologie, al Societăţii de Studii
Ştiinţifice asupra Tuberculozei.
Iuliu Haţieganu a murit la 4 septembrie 1959, la Cluj-Napoca. În
prezent, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca îi poartă
numele. AGERPRES
