Panait Istrati (nume la naştere Gherasim Istrati) s-a născut la 10 august 1884, la Brăila.
Până în 1889 şi-a petrecut copilăria la Baldovineşti, lângă Brăila, în
casa bunicii şi sub îngrijirea unchilor Anghel şi Dumitru, pe care îi va
evoca mai târziu în povestirile ”Moş Anghel” şi ”O noapte în
bălţi”, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut
sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,
2004).
A absolvit patru clase la Şcoala primară nr. 3 din localitatea natală,
în 1897, după care a abandonat definitiv şcoala. Şi-a câştigat apoi
existenţa ca băiat de prăvălie, plăcintar, vânzător într-o băcănie,
ucenic la atelierele docurilor din Brăila, salahor, hamal în portul
Giurgiu, zugrav. S-a împrietenit cu un bătrân marinar grec, de la care a
învăţat limba greacă. Un ”Dicţionar universal al limbii române”
primit în dar a fost cartea fundamentală pentru instruirea sa ca
autodidact.
În 1904, împreună cu Mihail Mihailovici Kazanski, un boem rus, s-a
angajat ca agent într-un birou de plasare din Bucureşti, iar experienţa
de viaţă de aici o va reda în romanul ”Biroul de plasare”. Tot la
Bucureşti a luat contact cu mişcarea socialistă, iar în 1906 a debutat
cu un articol în ”România muncitoare”.
Setea de călătorii avea să îl poarte prin mai multe ţări. Astfel, în
decembrie 1906 şi-a început peregrinările prin lume, îmbarcându-se
clandestin, la Constanţa, pe vaporul ”Împăratul Traian”. A ajuns
astfel la Alexandria, în Egipt, apoi în portul Pireu, la Damasc şi, din
nou, în Egipt, după care a revenit la Brăila.
S-a încadrat activ în mişcarea socialistă, desfăşurând o bogată
activitate publicistică în ”România muncitoare”, la care a colaborat
câţiva ani. În urma unei manifestaţii de protest la care a luat parte, a
fost închis la Văcăreşti.
Prima sa scriere în proză, schiţa ”Mântuitorul (amintire de la
un Crăciun)”, semnată Istrian, a apărut în 1910 în ”România
muncitoare”. În noiembrie 1911, când i-au apărut primele simptome ale
tuberculozei, s-a internat la Sanatoriul Filaret din Bucureşti. A plecat
apoi la Cairo, în ianuarie 1912, pentru a-şi îngriji sănătatea, dar,
din cauza condiţiilor mizere de aici, a revenit în ţară şi a continuat
să lucreze ca redactor la ”România muncitoare”.
În decembrie 1913 a ajuns pentru prima dată la Paris, unde a scris cea
mai mare parte a operei sale în limba franceză, apoi a revenit în ţară,
în martie 1914. Dată fiind agravarea bolii sale, a plecat în Elveţia la
începutul anului 1916. În ianuarie 1919 l-a cunoscut, la Lausanne, pe
ziaristul Josue Jehouda, care va juca un rol esenţial în viaţa sa. La
îndemnul acestuia, Panait Istrati a citit scrierile sale lui Romain
Rolland.
”Opera lui Romain Rolland a fost pentru mine o revenire la viaţă, când
eram mai deznădăjduit. Am sorbit din ea forţe de rezistenţă împotriva
amărăciunilor pe care le aduce viaţa, oricare ar fi omul”, mărturisea
Panait Istrati. („Dicţionarul general al literaturii române”, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004)
A purtat o corespondenţă asiduă cu Romain Rolland, la insistenţele
acestuia redactând, în limba franceză, primele povestiri. Datorită
aceluiaşi Romain Rolland, revista „Europe” a publicat, în 1923,
povestirea „Kyra Kyralina”, scrisă de Istrati, apărută în volum un an
mai târziu (1924). În aceeaşi revistă a fost publicată, în 1924,
povestirea ”Oncle Anghel” şi tot în 1924 a fost publicată, în ”La
Revue europeenne”, povestirea ”Codine”.
În 1925 a fost publicată la Bucureşti ”Trecut şi viitor”, prima carte
în limba română a lui Istrati, urmată de ”Moş Anghel”, tradusă chiar
de autor în limba română. În acelaşi an, la Paris i s-a editat prima
parte din ”Les Haidoucs” , iar în 1927 a fost publicată în ”Europe”
povestirea ”Nerrantsoula”.
Panait Istrati a vizitat URSS, începând din octombrie 1927, timp de 16
luni, şi ”suferă un şoc de revoltă şi decepţie în faţa realităţilor
patronate de puterea bolşevică”, se arată în lucrarea citată mai sus.
Revenit la Paris, a publicat, în 1929, impresiile şi constatările sale
în volumul ”Vers l”autre flamme”.
Opera literară a lui Panait Istrati, scrisă în limba franceză şi tradusă
în româneşte, parţial chiar de către scriitor, cuprinde povestiri cu
elemente autobiografice, impregnate de atmosfera românească a locurilor
natale. O parte din scrierile sale face parte din ciclurile „Povestirile
lui Adrian Zograffi”, ”Copilăria lui Adrian Zograffi”, ”Adolescenţa
lui Adrian Zograffi” şi „Viaţa lui Adrian Zograffi” (personajul fiind
un alter ego al scriitorului).
Alte scrieri ale sale sunt: „Chira Chiralina” (Bucureşti, 1924), „Moş
Anghel” (apărut în traducere, la Bucureşti, în 1925), „Domniţa de
Snagov” (Paris, 1926; apărută în traducere, la Bucureşti, în 1937),
„Codine” (Paris, 1926, apărut în traducere la Bucureşti în 1935),
„Mihail” (Paris, 1927, apărut în traducere la Bucureşti în 1939),
„Ciulinii Bărăganului” (1928), „Casa Thüringer” (1933), „Biroul de
plasare” (1933), „Răsărit de soare” (1934) ş.a..
”Ca scriitor, Istrati a avut un destin prea puţin fericit. Datorită
faptului că şi-a compus o mare parte a operei în limba franceză, a fost
considerat în Franţa scriitor român, iar în România, scriitor
”francez”, neaflându-şi locul, mult timp, în nici una din cele două
istorii literare (…) Au fost însă şi mari scriitori şi critici
literari, ca Mihail Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Tudor Vianu, Perpessicius,
Pompiliu Constantinescu, care au afirmat, chiar de la apariţia primelor
scrieri ale lui Istrati în limba franceză, că acestea aparţin
creativităţii şi spiritualităţii româneşti”. („Dicţionarul general al
literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004)
Panait Istrati a murit la 16 aprilie 1935, la Bucureşti. În Brăila există, în prezent, casa memorială „Panait Istrati”. AGERPRES
