de Constantin Gheorghe
A murit un om. Nu contează că era soția Regelui Mihai, nu contează că a fost sau nu Regină, în sensul legal al cuvântului. Moartea asta nu avea de ce să declanșeze atâtea adversități și conflicte, chiar și în climatul nesănătos al acoperirii mediatice, rezultatul tabloidizării întregii prese, tabloidizare care a contaminat și clasa politică, și societatea civilă.
Nu, moartea asta NU este despre reinstaurarea, sau nu, a monarhiei. Nu este nici despre avatarurile relației fostului Rege cu statul român, după 1990. Și Mihai, și Iliescu au plătit pentru că au avut încredere în niște unii, cică sfătuitori, care le-au făcut mult rău amândoura. Când lucrurile s-au calmat, iar sfătuitori au venit unii normali cu capul, lucrurile s-au desfășurat normal, civilizat. Nu au nimic de împărțit. Fiecare, în felul lui, și în limitele mandatului, au slujit, mai bine sau mai rău, România.
Reamintesc că opțiunea pentru așa-zisele ”funeralii naționale” aparține onor statului român, respectiv administratorilor lui actuali. În locul Margaretei, și al Dudei din dotare, refuzam toate astea. Rugam statul să ajute cât mai discret, și făceam lucrurile strict privat. Dar, mă rog…
Așa că nu avem decât să luăm lucrurile așa cum sunt. Este cel mai prost moment să deschidem un nou front al războiului româno-român pe coșciugul soției Regelui Mihai. E deja abject, și asta într-o țară în care abjecția nu e chiar o excepție. Una peste alta, ne potolim, și ne vedem de ale noastre? Că, slavă Domnului, cu Julienul nostru în frunte, avem deficite multe!
