Dacă România ar fi ocupată și ocupanții ar executa în masă clasa politică, nimeni nu ar plânge. Dimpotrivă. Adică dacă parlamentarii ar fi spânzurați de la ferestrele Casei Poporului ca în filmul ăla cu Hannibal, cu spintecare și cu mațele scurgându-se din ei, eu cred că ar fi delir pe străzi în București, dezmăț ca la Revoluția Franceză. Nu contează cine, ruși, beloruși, americani, japonezi – chiar nu contează, oricine ar ocupa România și ar beli clasa politică precum în evul mediu ar primi aplauze la scenă deschisă. Pentru că actuala clasă politică este urmașa PCR, în 1989 românii nu au apucat să-i belească cum trebuie pe comuniști. Lovitura de stat a fost o tranziție, măcelul din stradă un scenariu și am rămas în cârcă cu aceleași lepre. Care au știut să se perpetueze, tot ei sunt la butoane, până și excepțiile apar cu voia lor, o formă de control a presiunii. Nu mai prea există legătură între reprezentați și reprezentanți, fiecare are agenda proprie. Și totul ni se trage din decembrie 1989 când trebuiau scoși foștii comuniști din orice funcție publică. Sau poate ar fi fost mai bun un măcel general, chiar cu riscul unui război civil, cum a fost în 1956 la unguri, când comuniștii erau spânzurați de felinare.
