de Constantin Gheorghe
De ce ne mirăm că românii protestează față de intervenția statului norvegian în favoarea unor copii, presupus prost tratați de familie, în acord cu legile lor? Păi, nouă ni se pare normal ca unii să-și îndoape bebelușii cu sedative, după care să-i folosească la cerșit, iar statul să-și bage picioarele în sesizările puținilor care se revoltă. Ni se pare normal ca mulți din satele românești, bântuite de o cruntă sărăcie, să-și vândă copiii ciobanilor, ca forță de muncă ieftină. Ni se pare normal să fie abuzați sexual de părinți sau de rude, și în covârșitoarea majoritate a cazurilor să nu se întâmple nimic. Ni se pare normal ca bătaia să fie instrument de ”educație”. Lista ”normalităților” românești este lungă, și plină de orori.
Poate statul norvegian a exagerat. Poate instituția lor de protecție socială se comportă discreționar. Extremele nu sunt bune. Dar între extrema durere în cur față de soarta copiiilor români și extrema grijă față de soarta copiiilor norvegieni parcă aș alege extremismul norvegian. Fie și numai pentru că ăla poate corectat. Extremismul românesc, nu. Cică e ”specific național”, și dacă ne tratăm corect copiii ne pierdem identitatea națională.
