O țeapă medievală, între români. Ca să-și plătească mercenarii, Iancu de Hunedoara a devalorizat la maxim dinarul unguresc de argint – strângea din taxe 1000 de monezi echivalent a 2 kg de argint, le topea și scotea 2000 de monezi cu mai puțin argint în ele.
Soldele erau calculate în florini de aur, însă erau plătite în dinari de argint la un curs fix stabilit de Iancu de Hunedoara. Vladislav al II-lea bătea ducați valahi cu greutatea corectă de argint, că trebuia să-i folosească în relațiile cu turcii, unde nu încăpeau șmecherii. Doar că ducații valahi erau schimbați la Brașov la aceeași paritate cu dinarii ungurești cu mai puțin argint. Și nici brașovenii nu erau tâmpiți – tezaurizau ducații valahi și îi dublau ca număr în monetăria de la Sighișoara.
Practic tot argintul strîns în Valahia prin comerțul cu turcii se scurgea în Transilvania și finanța oștile de mercenari ale lui Iancu de Hunedoara. Iar când valahii începeau să zbiere că li se scurge argintul din țară fără să li se întoarcă în mărfuri echivalente, venea Iancu de Hunedoara și îi pleznea peste fălci să accepte dinarul unguresc devalorizat.
Mă gândesc să scriu un roman istoric în jurul poveștii ăsteia. Că Țepeș nu-i belea pe brașoveni fără motiv. Legea lui Gresham la români: în sistemele monetare metaliste moneda proastă o alungă pe cea bună. Cine se apucă să facă inflație și are armată să impună inflația reușește un ceva profit. Fix ca în ziua de azi, nimic nou.
