„la locul ei”

de Flori Iuhas
M-am mutat în februarie, 2013, în ziua de Valentine, în apartamentul fostei mele decane de la Universitatea Ecologică, doamna Mioara Năstase, printr-un sentiment de drag pe care mi-l purta şi pe care doamna îl transmisese şi fiicei dânsei, Ilinca Năstase, chiar dacă doamna trecuse în nefiinţă.
De câte ori veneam în vizită la doamna Năstase, stăteam în camera Dânsei. Mică, intimă şi plină de amintiri. Fumam la bucătărie. În cămară doamna avea tot timpul o palincă de Bistriţa, numai bună să ne deschidă apetitul pentru mâncare şi poveşti. Şi câte mai povesteam!
Camera Dânsei a fost, timp de doi ani, un spaţiu „tabu” pe care chiar l-am transformat într-un soi de depozit. Intram să iau un lucru, ieşeam refuzând să îl asociez cu o persoană foarte dragă care nu mai este. La bucătărie – singurul loc în care fumez – şi în cămară, lucrurile toate îmi aminteau/îmi amintesc de Dânsa. Dar parcă nu ca în camera poveștilor!
Am avut și eu perioada mea de zbucium. În fine, mi-am regăsit echilibrul. Și în ce îți poți găsi mai repede liniștea? În gena feminină care te trimite la curat/frecat/călcat.
Pe îndelete „am adus la lumină” o cameră în care n-a intrat mai nimeni, aproape 3 ani. O colecţie de cutiuţe frumoase, multe lucrări artistice! în fier forjat, cărţi de valoare, o lume, un om un suflet mare! Câtă viaţă şi cât suflet!
Ce m-a înduioşat până la plâns este poşeta pe care o purta în ultima vreme Doamna Năstase. Era pusă „la locul ei”. Cu banii din portofel pe care a pus ultima dată mâna. Iniţial am vrut să o pun, mecanic, în dulapul cu poşete (căci n-am schimbat nimic din ordinea firii), dar cum îmi aminteam doar trei poşete de-ale Dânsei, una pe care a cumpărat-o de la Eva, când eram împreună, asta, şi alta care nu-mi plăcea, m-a lovit curiozitatea. Am să o las, cât voi sta în casa asta, în camera ei. Poşeta asta e o aşteptare minunată a amintirii unui OM fascinant.