de Constantin Gheorghe
Voi știți ce se discută acum la vârful PSD? Că au ședință de conducere. Despre comunism, și dacă PSD este sau nu urmașul PCR. Salarii, pensii, buget, protecție socială, dezvoltare economică? Ce, astea sunt teme pentru un partid de stânga?
Nu ar fi mai bine ca Dragnea să vină și să spună: ”Noi, ăștia din PSD, suntem niște corupți nenorociți, cripto-comuniști, buni de nimic! Suntem rușinea României! De aceea, în chip de mea culpa, și din dorința de a ne revanșa față de poporul român, căruia i-am produs atâtea suferințe, am hotărât ca partidul să nu mai participe nici la alegerile locale, nici la cele parlamentare, din 2016. Ne luăm un răgaz de patru ani, să curățăm partidul de lepre, și în 2020 vom avea candidați unul și unul, toți virgini, curați-uscați, o minunăție de candidați!”
Nu, n-am înnebunit! Dar Dragnea pare să nu știe cum să facă din PSD un partid irelevant pentru conducerea României. Și asta e calea cea mai simplă. Altminteri s-ar putea să le strice ploile ălora de mizează pe el pentru distrugerea PSD. Așa, dacă nu participă, nu-l alege nimeni, și s-a rezolvat! Hai, băiețică! Poți!