de prof.univ.dr. Radu Baltasiu
Sunt lucruri „foarte scurte” cu mare forţă de expresie. Înmagazinează în ele nuclee de realitate apte să doboare minciuna şi realul manipulat. Nu trebuie decât puţină atenţie. Este drept, atenţia are legătură cu „joggingul” spiritual. „Măcar 10 minute pe zi”. Într-un asemenea excurs prin parcurile manipulării (că nu sunt doar parcuri cu plante, bănci şi flori, mai sunt şi parcuri industriale dar şi ale spiritului răsucit, cotit) am dat de afirmaţia aceasta, cu forţa antimateriei în raport cu tot conţinutul manipulat de până şi de după fraza de mai jos:
„Până în 1956, organele de securitate au evidenţiat în analizele lor loialitatea
substanţială a cultelor protestante faţă de statul comunist.” („Raportul Tismăneanu” pe marginea comunismului – p.535)
Ce avem aici?
1. până acum aflasem că doar Biserica Ortodoxă „colaborase”. Dar nu avem date în „Raport” (cel puţin nu până la pagina menţionată, despre vreo apreciere elogioasă a Securităţii. Avem lucruri interpretate câş privind flexibilitatea Patriarhului, căderile unor preoţi, stareţi, însă, pe ansamblu, „până în 1956” comunismul cam lichidase viaţa mânăstirească din România. Oare de ce?
2. cei mai mulţi protestanţi erau de altă naţionalitate decât cea română. Şi mare parte din „Raport” încearcă să ne spună că „aştialalţi” au fost „rezistenţa”, deşi, tot în „Raport”, se arată că 70% dintre securiştii din Mureş, Covasna şi Harghita (pe vremea aia era Regiunea Autonomă Maghiară) erau … ghici, neromâni (să nu spunem etnia) în această perioadă. Başca ce ştim noi despre celelalte foste judeţe, precum Clujul, în care limba anchetei nu era limba română. (Rugăminte către cititor: nu avem nici o problemă cu credinţa – e o chestiune de opţiune individuală. Avem însă o problemă cu agresivitatea neghioabă care şi-a făcut una dintre jucăriile predilecte luarea la mişto şi în răspăr a credinţei şi Bisericii majorităţii). (p.530 – pentru compozţia etnică a Securităţii în 1958)
3. „comunismul românesc” – sintagmă foarte dragă, aproape organ intern, prin forţa preocupării impunerii sintagmei, în biologia intelectualului căruia îi pute ideea de român, a fost … neromânesc cel puţin în juma’ de România, și nu oriunde, în Ardeal. (Despre cealaltă parte de Românie, ne abţinem, am înşira nişte nume, dar … poate altă dată)
4. revenind la citatul de la care am plecat, invităm memoria să ne spună că din 1944 – când au venit ruşii în frunte cu părinţii unei bune părţi a analiştilor şi democraţilor de azi să ne comunizeze, până în 1956, se scurseseră 12 ani. Deceniul acesta a fost etapă, de fapt prima etapă – cea mai cruntă, aceea a stalinismului, a lichidării la modul propriu a elitei şi a ţărănimii: numai asta şi ne dăm seama de păcatul ireversibil mărturisit de Securitate. Rămâne să se „mărturisească” şi ceştilalţi care acum sunt în poziţia de judecători peste memoria noastră colectivă (noroc că nu ne intră şi în capete. Dar intră fără nici o grijă în minţile celor fără de lecturi – măcar a obsesivului roman al lui Blaga – „Luntrea lui Caron”).
http://radubaltasiu.blogspot.ro/
