de Constantin Gheorghe
Iar se încinge tărâța anti-comunistă în ”elitele noastre”, iar o iau pe ulei ăia cu ”Jos Patria, jos Căpitanul!” Poate nu le este clar nici unora, nici celorlalți: cele două mișcări extremiste, ”comuniștii”, respectiv ”legionarii”, sunt doar simptomele unui rău social, rău care a marcat perioada interbelică. Asta nu presupune faptul că sunt respectabile, și nu au de ce fi condamnate. Au de ce, fie și numai pentru că s-au folosit de violență pentru atingerea unor obiective de natură politică, economică și socială.
Problema este alta: răul social nu ei l-au produs, ei doar l-au ”demascat”, cum spuneam, cu mijloace inacceptabile. Doar că nici răul social nu era acceptabil, și de suferit suferea cvasi-totalitatea românilor. Mi se pare nefiresc ca autorii răului social, cei vinovați de apariția celor două mișcări extremiste, să fie prezentați acum ca eroi-martiri ai neamului. Sigur, unii și-au luat-o grav de la legionari, vezi asasinatele politice, vezi masacrul de la Jilava, iar alții de la comuniști, după 1945, vezi, printre altele ”fenomenul Pitești”. Dar asta nu le anulează vina pentru răul social provocat. Ei bine, ei nu intră în peisaj drept ceea ce sunt. Ei intră ca niște statui ale binelui. Ceea ce nu sunt.
De asta e bine să învățăm temeinic istorie. Toată istoria, nu doar așa, pe sărite, făcută să dea bine pentru unii și rău pentru alții. Pentru că așa ajung unii să se bucure de imunitate și de impunitate: nimeni nu-i percepe drept ceea ce sunt în realitate, adică niște prădători.
