Geopolitica neputinţei

03 februarie 2016 destin valah Istorie

de prof.univ.dr. Radu Baltasiu

Unele fenomene, fapte, sunt concluzii în sine, arătând capacitatea unui loc/societate/stat de a produce-gestiona pe termen mediu şi lung realitatea. Să intri în Basarabia cu invitaţie de la Ministerul moldovean de interne conţine un şir de aberaţii istorice şi logice, ba chiar sociobiologice (creierul care a produs asta nu poate fi decât al unui mutant, numit de Zinoviev, care se uita în oglindă, homo sovieticus: adică să fiu invitat de cineva care închide frontiera pentruromâni, de cineva care să adune cumva dorințele de a intra în Basarabia și apoi să se gândească-proceseze formal dorinţele în virtutea unor criterii kgb-iste cine are voie şi cine nu să intre etc.) arată mai multe lucruri.
Primul: România nu e doar o ţară (stat şi societate) înfrântă, dar și neputincioasă. Singura inițiativă colectivă care mairăzbate (acesta este cuvântul) azi în România sunt clopotele care ne cheamă de Florii, la Biserică. Înfrântă şi acumpentru că statul s-a arătat complet neputincios în a-şi proteja contribuabilii aflaţi în Basarabia (că pentru statul român insul nu are decât această valoare, ideea de cetăţean e străină, deşi este afirmată). Ca societate înfrântă pentru că nu există nici o formă organizată, instituţionalizată, voluntară sau nu, care să susţină interesele româneşti în Basarabia, studenţi, partidele din opoziţie de dincolo de Prut. Societatea civilă cu toată gaşca care (sic!) a ocupat spaţiul public în „problemă civilă” nu are şi dimensiune românească, deşi stă călare pe clădiri, granturi despre etnicitate, minorităţi, consilii, institute etc.
(O trecere rapidă în revistă a înfrângerilor trecute cu efecte în prezent: 1. ca forţă economică – România nu contează decât în măsura în care produce pentru export. Piaţa internă este un concept care funcţionează ca efect pervers – neintenţionat la nivel de politică macro. Nici un actor economic important nu mai poate fi folosit de România ca pârghie pentru susţinerea intereselor sale. Singura măsură pentru piaţă a fost reducerea impozitului la 16% în ultimii 5 ani. Întreprinderile privatizate sunt, cel mult, sursă de TVA şi alte taxe – care, oricât de importante, sunt lipsite de valoarepolitică PENTRU România, intrând în ograda altora. 2. ca forţă culturală – statul român şi „societatea civilă” au siluit curricula şi au împleticit învăţământul în aşa fel încât a gândi româneşte e tot aia cu a fi „lipsit de pragmatism”, a fi chiar „antieuropean”, pe scurt, înseamnă a fi „naţionalist”, şi deci, în funcţie de circumstanţe, fascist sau comunist – deşi, cei care enunţă aceste etichete sunt ei înşişi nomenklaturişti sau urmaşi direcţi ai acesteia, şi deci au o problemă „naturală” cu ideea de identitate. Studentul – ca primă lance a expansiunii naţionale prin cunoaştere este anesteziat complet pe dimensiunea naţională, fiind întors împotriva propriilor sale tradiţii, a cunoaşterii solide – manipulat de lozinca adaptării învăţământului la piaţă, întors împotriva profesorilor săi – prin practicile care reorientează şcoala dinspre cunoaştere spre „student”, ba chiar întors împotriva reflexului cunoaşterii prin diminuarea anilor de studii, a încărcăturii curriculare şi, din nou, a „subordonării pragmatice a învăţământului pieţei”. Cercetarea este subordonată unor capricii de tip ideologic şi este lipsită de continuitate, iar Şcoala este în general, paralizată ca factor de iniţiativă prin teroarea ministerului finanţelor (la nivel universitar „rigoarea fiscală” a devenit un soi de imbecilism birocratic care a distrus suportul formal al flexibilităţii de gândire, primul rol al Universităţii), a obtuzităţii ministerului educaţiei (care aproape a lichidat autonomia universitară) şi salariile de mizerie (în preuniversitar). 3 ca actor politic România esteparalizată de discursul integrării euroatlantice. Până acum România nu practica o politică naţională pentru că trebuia să se „integreze”, acu’ nu o face că e integrată și așteaptă „corul integraţilor mai mari”. Suntem singura putere din regiune care exersăm o politică in abstract, lipsită de orice componentă naţională. 4. Din punct de vedere logistic – România nu controlează procese importante: fluxurile financiare (BNR injectează miliarde în bănci, care bănci fac profituri colosale fără să investească pe măsură în economie), mărfurile abia circulă pe străzi tot mai înfundate iar infrastructura CFR e în pragul colapsului – locomotivele sunt efectiv legate cu sârmă, iar pentru piaţa internă nu am mai produs nici una în 20 de ani, flota prin care România poate să-şi susţină interesele pe apă este făcută praf şi pulbere de acelaşi care a slăbit iremediabil CFR-ul …. Aceste procese importante – necontrolate produc haos şi neputinţă în actul politic şi geopolitic. 5. Din punct de vedere militar – nu avem capacitatea de a ne impune punctul de vedere rapid şi fără putinţă de tăgadă dacă interesele comunităţii româneşti ar fi periclitate de vreo subputere regională. Armata este subordonată reformei (prin restrângere) şi unei probleme de imagine euroatlantică – prin militarii trimişi în Irak şi Afganistan. …)

Al doilea: organismele „europene” şi „euro-atlantice” nu numai că se arată neputincioase şi lipsite de interes pentru problemă dar sunt factor constrângător în ceea ce priveşte interesul românesc. Adică statul român tace şi nu zice aproape nimic în apărarea românilor de acolo, nu mai vorbim de făcut, că nu e bine, că să vedem ce zice „Europa”, iar Europa nu zice nimic că cetăţeni europeni sunt împiedicaţi prin cel mai abject mod cu putinţă să intre în R. Moldova (românii nu sunt lăsaţi să intre în Basarabia), başca că (sic!, ce se potriveşte) nu zic nic pâs vis-a-vis de comportamentul poliţienesc deşănţat şi primitiv de la Chişinău. Care o fi rolul acestor instituţii în raport cu interesul românesc dacă atunci când e nevoie de solidaritatea ca efect al integrării acestea sunt … în abstract (sau mă rog, în planul concret al gazelor ruseşti – care sunt negociate naţional, deci problema „concertului european” e falsă chiar dacă o discutăm „energetic”)? Uniunea Europeană – de la care aşteptăm noi „corul” să ne rezolve cumva problema cu Basarabia practică o geopolitică a acomodării – zic englezii, faţă de Rusia (The Economist, 2 oct. 2008). Noi, în consecinţă, practicăm o politică externă a acomodării la acomodare. Veşnic nefocalizată.

Al treilea: „limesul” românesc la frontiera de Est a NATO nu are nici o valoare pentru SUA. Aveam de mai demult bănuiala asta, dată fiind macdonaldizarea interesului american p’aicilea (vezi cearta continuă pe marginea contractului tip Strousberg cu Bechtel), politica externă a gigantului civilizator fiind parcă înadins francizată ba statului maghiar (în problema minorităţilor singurii care sunt ascultaţi la Washington sunt ungurii … care sunt o majoritate cu reprezentare aproape de tip voronian prin UDMR în Harghita şi Covasna – cu apucături anarho-totalitare şi medieval-etniciste, chestiuni pe care nu le demonstrăm aici, nu aveţi de cât să vedeţi cât de stresaţi sunt de steme, simboluri, statui, evenimente istorice contorsionat reprezentate) ba ruşilor, pentru Basarabia. Ba, dacă punem la socoteală că Rusia s-a infiltrat chiar în spaţiul NATO românesc prin energie (direct – cum e cazul Lukoil sau indirect, prin Rompetrol – controlat de un stat cu guvernare prorusă până la OMV – la care este prezent prin participaţie indirectă şi prin terminale),siderurgie (controlată aproape integral de magnaţi ruşi, cu excepţia Galaţiului), ideologic – prin paraşutarea tranzitată prin universităţile americane a kulturnicilor (cazul Brucan) care au stalinizat România (sau a copiilor lor), ne dăm seama că de fapt, nu s-a schimbat mare lucru în statusul nostru. Totul se reduce la vaga asigurare legată de punctul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord cum că dacă o veni ursul, o sa sară un roi de F15 în apărare. Serios? Păi dacă ursul e deştept şi vine cu siderurgia, cu consilierii, cu „societate civilă” …

Al patrulea lucru care reiese din evenimentele de la Chişinău. Domne, da bine a lucrat Iliescu! Faptul că a recunoscut statul basarabean, nu numai că a anulat nulitatea pactului Ribbentrop-Molotov, dar a creat Rusiei aici un adevărat tobogan şi câmp de instrucţie-încercare geopolitic. … Suficiente motive ca omu’ să ceară „pensie specială”.

De aia zicem „geopolitica neputinţei”. De fapt, tradusă prin consecinţe, înţelegem de ce România nu practică geopolitica. Geopolitica înseamnă proiectarea interesului naţional în afara frontierelor. Am văzut că statul român nu-şi aparţine nici între frontiere (i-a rămas doar privilegiul de a colecta taxe între graniţele sale), în exterior nu recunoaşte că ar avea vreun interes „naţional” de promovat (că e „european”) şi nici nu poate avea vreo pretenţie. Nici pe vremea Regulamentului Organic (1834) România nu a fost mai bine împachetată în nămol istoric.

http://radubaltasiu.blogspot.ro/

Tag-uri:
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign