Gelozia
My.Roxa
Mă iubeşte? Nu mă mai iubeşte?
În zilele noastre, gelozia este considerată o trăire absolut normală şi uneori o mostră de dragoste. Dar cât oare îi trebuie pentru a fi transferată în patologic?
Recunosc, la început am fost şi eu flatată când iubitul meu era puţin gelos până am întâlnit o persoană cu adevărat geloasă şi am rupt-o la fugă.
Până la urmă, susţin sus şi tare, că gelozia este doar o dovadă a neîncrederii în sine izvorâtă doar din nesiguranţa şi frica de a nu fi părăsit.
Cred că totul se poate rezuma simplu la faptul că partenerul va încerca să-ţi controleze întreaga viaţă.
Evident că gelozia îmbracă mai multe nuanţe şi forme, însă eu mă rezum doar la posesivitate. Oare când o să înţeleagă toată lumea că a fi într-o relaţie nu înseamnă a-l îngrădi pe celălalt, nu l-ai luat pe semnatură deci poartă-te ca atare.
Relaţia bântuită de posesivitate nu mă face să mă gândesc decât la un singur lucru şi poate o să râdeţi: la relaţia dintre stăpân- sclav sau proprietar şi bunul său. Adică unul pune condiţiile şi celălalt le acceptă.
Din păcate însă, uneori se ajunge şi la violenţă.
Oare există vreun antidot pentru asta? Din experienţa mea, aş spune că nu.
Personal, eu percep gelozia ca o otravă pentru iubire, un fel de iubire încătuşată . Asta când depăşeşte sfera normalului evident.
Eu aş zice aşa: hai să nu mai fim paranoici şi să ne bucurăm de fiecare moment frumos pe care ni-l scoate viaţa în cale şi să ne autoconvingem că dacă persoana de lângă noi ar fi interesata de altcineva, nu ar mai fi azi lângă noi.
O să închei aşa : gelozia este pur şi simplu teama că nu ai valoare.
