de Denisa Niță
Sună telefonul de comenzi și răspund, în timp ce așez în cutie eclerurile unei cliente. ”French Revolution, bună seara”. Liniște. Iau telefonul de la ureche, mă uit la el, număr privat. Mai încerc o dată. ”French Revolution, bună seara”. Începe să respire cineva în receptor. Sacadat. Tare. Simt că-mi intră urechea în gura lui și am impresia că tot șoptește ”hai”. Dar nu-mi dau seama dacă-i așa.
Îmi ard urechile, probabil m-am înroșit. Tipa se uită la mine, cu banii întinși, pentru ecleruri. Eu stau cu un ecler într-o mână și telefonul în cealaltă, nu reacționez.
Și probabil ar fi ca în afișul pentru The Telephone Book, din ’71, ”The story of a girl who falls in love with the world’s greatest obscene phone call”, dacă n-aș sta cu ochii pe geam, să văd dacă-și face vreun dubios laba pe scările Ateneului.
