Redactarea Regulamentelor
Organice, adevărate acte constituţionale pentru Moldova şi Muntenia, s-a
încheiat la 30 martie//11 aprilie 1830. Ele au servit celor două Ţări
Române drept lege fundamentală până în 1858 (mai puţin în timpul
Revoluţiei de la 1848 din Muntenia). În pofida poziţiei dominante
adoptate de marea boierime, ele au contribuit la modernizarea, în
ansamblu, a societăţii româneşti.
Cu toate că a fost înfrântă, mişcarea lui Tudor Vladimirescu din 1821 a
avut importante consecinţe. La 5/17 aprilie 1822, o delegaţie de boieri
din Muntenia şi Moldova cereau la Istanbul restabilirea domniilor
pământene, excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice din
Principate, întărirea privilegiilor boiereşti, restructurarea
instituţiilor existente ş.a. Turcii au aprobat primele două solicitări,
cu atât mai mult cu cât se aflau în război cu grecii şi, inevitabil,
urmăreau înlăturarea acestora în tot cuprinsul imperiului, notează
lucrarea „O istorie a românilor” (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007).
În aceste împrejurări, la 1/13 iulie 1822 au fost restabilite domniile
pământene, prin numirea lui Ioniţă Sandu Sturdza (1822-1828) în Moldova
şi a lui Grigore IV D. Ghica (1822-1828) în Muntenia.
Convenţia ruso-turcă de la Akerman din 26 septembrie/7 octombrie 1826,
garanta celor două ţări româneşti alegerea domnilor pământeni de către
Divanurile din Moldova şi Muntenia, pe o durată de şapte ani, sub
rezerva aprobării ţarului şi sultanului, suspendarea tributului pe o
durată de doi ani şi libertatea comerţului, cu condiţia asigurării
aprovizionării cu grâu a Imperiului Otoman.
Pe linia unei tendinţe anterioare, asupra Principatelor s-a stabilit un
fel de condominium al celor două imperii. Bătălia de la Navarino, din
8/27 octombrie 1827, în care flota anglo-franco-rusă a distrus escadra
turco-egipteană, a internaţionalizat conflictul greco-turc şi din nou,
cele două ţări româneşti au devenit teatru de război ruso-turc.
În aprilie 1828, au fost ocupate din nou de ruşi, care de această dată
le-au pus sub directa lor administrare (1828-1834), cu intenţia vădită
de a nu le mai părăsi.
Tratatul de la Adrianopol (azi Edirne) din 2/4 septembrie 1829 punea
punct a trei secole de dominaţie otomană şi restabilea regimul de
vasalitate. El prevedea, în ceea ce privea Principatele, restituirea
către Muntenia a celor trei raiale, Brăila, Turnu şi Giurgiu, prin care
se restabilea, astfel, frontiera de-a lungul Dunării, reconfirmarea
autonomiei Principatelor, alegerea pe viaţă a principilor şi, un fapt
foarte important, libertatea comerţului („deplina libertate a comerţului
pentru toate produsele solului şi industriei lor”), precum şi
desfiinţarea monopolului asupra vânzărilor către Poartă şi libertatea
navigaţiei pe Dunăre. Totodată, era limitat amestecul Porţii în
Principate, unde ocupaţia rusească se menţinea până la plata
despăgubirilor de război.
Ocupaţia rusă a adus cu ea două Regulamente Organice (legi
fundamentale), prin care s-a reorganizat viaţa politică, socială şi
economică din cele două Ţări Române. Şeful administraţiei militare a
fost numit Pavel Kiseleff (1788-1872), general şi diplomat luminat,
educat în Occident. El a numit două comisii de redactare a unor proiecte
de Constituţie, formate din mari boieri din cele două ţări, pe care le
pune sub preşedinţia consulului general al Rusiei. Cele două proiecte au
fost aprobate de Curţile de la Sankt Petersburg şi Istanbul, apoi de
cele două Adunări generale extraordinare ale Munteniei şi Moldovei.
Regulamentele Organice au intrat în vigoare, în iulie 1831, în Ţara
Românească şi, ianuarie 1832, în Moldova. Ele au reprezentat pentru
Moldova şi Muntenia, pe de o parte modernizarea societăţii, reprezentând
un pas important spre realizarea unităţii administrative a fiecărei
ţări, şi, prin prevederi asemănătoare, au pregătit terenul unirii lor,
iar pe de alta consolidarea puterii politice şi economice a marii
boierimi şi a protectoratului Rusiei.
Inspirându-se din gândirea politică occidentală, a fost introdusă
separarea puterilor în stat: puterea legislativă era reprezentată de o
Adunare obştească, aleasă pe cinci ani, în care ponderea revenea marii
boierimi; Adunării îi revenea iniţiativa şi redactarea legilor,
prezentate apoi domnului. Domnul era ales pe viaţă de o Adunare
obştească extraordinară, cuprinzând alături de boieri şi reprezentanţi
ai burgheziei în formare. Puterea judecătorească era alcătuită dintr-o
reţea de tribunale judeţene, urmată la nivel superior de un divan.
Regulamentele Organice au abolit pedeapsa cu moartea şi tortura şi au
introdus procurorul şi avocatul.
O cotitură esenţială a fost realizată în domeniul fiscalităţii, abolind
sistemul atât de apăsător al dărilor directe şi indirecte, cu impozitul
unic. Reglementarea riguroasă a cuantumului dărilor a făcut posibilă
întocmirea bugetului de stat. Pus la adăpost de o fiscalitate anarhică,
ţăranul a fost supus însă unei exploatări mai aspre: creşterea rentei în
muncă; în principiu, Regulamentele menţineau cele 12 zile de clacă pe
an dar, prin generalizarea şi precizarea normei zilnice de muncă
(nartul) au multiplicat acest număr. Au fost lichidate vămile interne.
Armata a fost reinstruită, şcolile organizate pe o bază naţională şi
arhivele şi-au câştigat dreptul la existenţă.
Epoca regulamentară a adus intensificarea relaţiilor cu Occidentul, în
primul rând cu civilizaţia şi cultura franceză. S-au înmulţit
călătoriile de agrement sau de studii ale boierilor la Paris, iar
literatura, teatrul şi presa franceză au pătruns masiv în Principatele
dunărene.
Sistemul politic instituit de Regulamente nu a funcţionat, însă, conform
prevederilor stabilite. În fapt, Principatele au fost conduse după
indicaţiile consulilor generali ruşi de la Bucureşti şi Iaşi.
AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă,
editor online: Irina Giurgiu)
Descriere foto deschidere: Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti
