FORTĂREŢE

04 ianuarie 2016 destin valah Cultura

My.Roxa

 

The only reason for the existence of those defense mechanisms is a scarred soul, and I simply thrive in helping it heal by bringing it up into the light, exposing its frailness and beauty so it can see itself and exclaim: „This truly is me, and I’m beautiful!”

Fortăreţe. Pornesc pe titltul ăsta pentru că astăzi aş vrea să fac o simplă „trecere în revistă” a mecanismelor de apărare sau, dacă vreţi, la spiritul de conservare al fiecăruia.

Oare câţi dintre noi nu au făcut asta măcar o dată în viaţă?

Suferim. Suferinţa face parte din viaţă. Oricât am fugi, oricât am ocoli-o, la un moment dat tot ne izbim nas în nas cu ea.

Mulţi spun aşa: trebuie să te ridici, să te scuturi de praf şi să priveşti mai departe. Nimic mai adevărat. Însă eu spun altfel: trebuie să te lupţi când ai inima rănită ca să fii convins că eşti încă în viaţă.

Poţi fenta durerea preţ de câtva timp, poţi fugi de ea, însă ce ştiu sigur este că ea te va ajunge din urmă. Şi atunci, cei mai mulţi preferă să-şi construiască un fel de cochilie, de zid şi să se ascundă acolo.

Acum nu mult timp şi eu făceam asta, îmi imaginam două cercuri şi aplicam metoda aia cu: tu nu intri aici!
În schimb, în celălalt cerc puteam aşeza pe oricine; fiind la distanţă, neintrând în spaţiul meu, nu mă deranjau prea tare.

La o primă vedere ar putea părea în regulă, însă pentru cât timp? Poate că fericirea are preţul ei, poate că dragostea are şi ea preţul ei, şi atunci eu spun că merită să ne asumăm acest risc. Preocupându-ne să nu cumva să suferim, uităm să mai trăim!

Mecanismul de apărare a fost mereu un concept de bază al psihanalizei de unde un întreg studiu asupra psihozei si a psihopatologiei. Freud l-a mâncat pe pâine, dar tot un dezaxat era(după părerea mea) , deşi îmi place la nebunie să-l citesc.

Ca să spun mai pe înţelesul tuturor: orice afect neplăcut poate deveni un obiect al apărării. Mecanismele de apărare sunt modalitaţi care se dezvoltă pentru a ne proteja, pentru a proteja acel EU. Şi când scriu despre acel EU, mă refer atât la eul nostru normal cât şi la cel patologic.

O întrebare bună cred că ar fi împotriva cui se protejează acel „eu”? Eh, aici cred că depinde foarte mult atât gradul de „normalitate”, cât şi anumite concepţii şi principii legate de viaţă. Şi apoi care este normalitatea? Oare suntem noi în stare să delimităm normalul de anomalii? Poate ceea ce este normal pentru tine, pentru mine nu este.

Ca şi o părere proprie aşa, eu cred că apărându-ne atât de tare-putem ajunge până la punctul de a ne deforma realitatea. So..realitate deformată=eu confuz.

Aş vrea să mai scriu câteva cuvinte despre suferinţă şi apoi să vă dau pace. Nu cred că există suferinţă mai mare sau mai mică, nu cred că există un anumit grad al acesteia, ci doar modalităţi diferite de a o percepe. Ea poate fi însă trupească sau sufletească.

„Dacă suferinţa n-ar fi un instrument de cunoaştere, sinuciderea ar fi obligatorie”. ( Emil Cioran)

 

Fortăreţe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign