de Constantin Gheorghe
Procesul de distrugere programată a sistemului politic începe să-și facă simțite efectele. Instabilitatea instituțională a produs proastă guvernare. Iar proasta guvernare începe să se simtă în economie. Atât în sistemul public, cât și în sistemul privat. Iar fragilizarea economiei va genera, la rândul ei, neliniște socială. Ceva semne sunt. Ele se vor amplifica în lunile ce vin.
A câștigat ceva România de pe urma unei lupte ”anti-corupție” bezmetice, fără orizont, condusă de niște mediocri, care se cred Dumnezeu? Evident, nu! Pur și simplu avem și mai multă corupție, în forme și mai grave. Cum scriam și eu, cum scriu/spun din ce în ce mai mulți, lupta pentru corupție este, de fapt, o luptă pentru substituirea politicului cu ”justiția” și cu ”societatea civilă”, adică a interesului public cu interese private înguste, ușor de identificat. Asta explică și faptul că ”anti-corupția” se limitează la o represiune oarbă. Nimic despre educația anti-corupție, nimic despre prevenție.
România este în pragul unui noi eșec democratic, comparabil cu acela din anii 30, în interbelic. Știm care au fost atunci costurile eșecului. Mă tem că acum costurile vor fi și mai mari, pentru că avem mai mult de pierdut. Și venim după 26 de ani de schimbări, care au costat, la rândul lor. Nu cred că societatea mai poate suporta noi costuri.
Pare că oboseala care a cuprins corpul social este suficientă pentru ca promotorii acestei schimbări scelerate să se simtă în siguranță. Eu, să fiu în locul lor, nu m-aș simți liniștit. Deloc n-aș fi liniștit. În subteranele societății fierbe ceva. Și când va da în clocot, nu cred că ne va face plăcere ce vom vedea/simți/trăi.
Nenorocirea este că nu există nimeni capabil să schimbe acest curs periculos al lucrurilor. Așa că ne îndreptăm cu toată viteza spre zid. Fără nicio centură de siguranță…
