de Constantin Gheorghe
Din vânzarea a ceea ce a confiscat de la Dan Voiculescu și de la amărâții ăia trimiși la mititica degeaba, statul o să ia fix praful de pe tobă. Deja a încercat să vândă pământul ăla care cică valorează 60 de milioane de dolari, sau de euro, sau de ce-o vrea madam Kovesi. Și nimic. În primul rând nu face nici cât o ceapă degerată. Dacă valora, construia pe el Dan Voiculescu. În al doilea rând-și aici e șpilul-nici măcar amatorii de chilipiruri imobiliare nu se aruncă să-l cumpere.
Motivul este simplu. Toată lumea știe care a fost natura procesului intentat lui Voiculescu, și mai ales știe cât de abuzivă a fost sentința. Nimeni nu-i atât de prost să nu știe că aceia care au comis abuzurile nu sunt veșnici, și că, după plecarea lor, mai devreme sau mai târziu, procesul se va rejudeca. Iar dacă Dan Voiculescu câștigă noul proces, și abuzul este recunoscut, se poate îndrepta împotriva cumpărătorilor. Care cumpărători nu pot invoca în apărarea lor ”buna-credință”, când faptele erau de notorietate publică.
Nici fabrica aia de pâine, legată de Institutul de Cercetări Alimentare, nu-și găsește cumpărători. Iar clădirile în care funcționează Antenele sunt și mai greu de măritat. Din motivele de mai sus. La fel de absurd este și faptul că statul se străduiește din răsputeri să mai facă niște șomeri, să mai piardă niște bani din taxe și impozite, să mai plătească niște ajutoare de șomaj. De ce? Pentru că o instituție scăpată de sub orice fel de control, democratic și instituțional, terorizează alte instituții, și face din abuz un mod de lucru? Pentru ce plătesc eu instituțiile astea? Să-mi facă rău? Să-și bată joc de mine? Ia, hai, sictir, golanilor! E deja prea mult!
