Destinatar: Fericirea!

Aș vrea să-ți scriu o telegramă, însă caligrafia teleghidată de respirația pierdută și amară m-ar da de gol. Prin palme îmi umblă apăsat dorința ce mă răscolește tacticoasă, de parcă chiar ea și-ar dori să prindă viață. Și țes zi de zi, ecouri îmbujorate de tine, înșirate într-un cufăr uitat de atâta realitate crudă! De fapt, vii de atâta nerăbdare! Căci profund e fiecare moment retrăit cu gingășia emoțiilor caramelizate, ce mă vor măcar o dată. Iar liniștea. . . liniștea e binele din clipa oprită în timp, ce se simte protejată. . . așa de firavă, atât de primitoare.
În mișcări mușcate haotic de speranța crispată, ideile neașternute se simt ușor secate.
Le-am întrebat, „-Nu cumva sunteți timide?”. Doar un fir de exclamare s-a afirmat: „-E prea frig!”.
Un mozaic de iboste mă rătăcește pe astrul încă nedefinit. Se vrea viu de prea multă așteptare. În zadar aripile-i avide se zbat. Se vrea ocrotit de raiul ce atârnă agale. Și totuși…insist…aș vrea să primești o telegramă…chiar și difuză!

L.P.