Toți vrem să fim liberi fără să știm ce înseamnă libertate. De fapt conceptul acesta este extrem de nou la scara omenirii, cam 200 de ani în Europa față de 3.000 de ani de istorie fără ”libertate”.
Algoritmul societăților indo-europene stabilit în urmă cu 3.000 de ani este simplu: un trib războinic invada o regiune și își impunea dominația. Invadatorii deveneau singurii actori politici ai zonei în cazul în care reușeau să coaguleze o structură politică, ei erau singurii care beneficiau de ”libertăți” și ”privilegii”. Cuceriții deveneau sclavi sau intrau într-o formă legală de dependență față de cuceritori, având de obicei mai multe obligații decât drepturi. Un contract social bazat pe forță.
Exemplul clasic este cel al Spartei din Grecia antică. Aici cuceritorii dorieni au transformat populația supusă în hiloți – sclavi ai statului, obligați să lucreze pământurile stăpânilor. Doar că spartanii au refuzat orice fel de amalgamare cu populația cucerită și ”libertatea” lor a devenit o închisoare, spartanii fiind permanent pe picior de război: erau mai puțini decât hiloții și și-au asigurat stăpânirea prin forță. Toți cetățenii spartani erau în realitate soldați 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Întreaga lor societate era construită în jurul războiului permanent.
Sistemul se baza pe ceea ce latinii numeau privilegiu, lege privată – set de norme legale care se aplica unui anumit grup de oameni, în general în funcție de origine. Dacă te nășteai într-o anumită familie beneficiai automat de setul de privilegii – legi speciale – de care se bucura familia ta. Nu exista libertate, existau mai multe libertăți: aveai dreptul să deții proprietăți, să te bucuri de uzufructul lor, aveai dreptul să porți arme, aveai dreptul să fii judecat doar de cei cu care erai egal în rang etc. Libertățile veneau la pachet cu un set de obligații (participarea la război, participarea la viața politică, căsătoria într-un anumit cerc etc.) Spartanii sunt cazul extrem în care obligațiile copleșesc libertățile, atenienii sunt la celălalt capăt al spectrului, unde libertățile domină obligațiile (de aici a rezultat și ”puterea celor mulți”, democrația).
Esența sistemului a rămas neschimbată de la invaziile ariene începute în jurul anului 1.200 î.Hr. până la Revoluția Franceză din 1789. Avem 3.000 de ani în care în spațiul indo-european avem reproduceri ale algoritmului de mai sus: stăpâniți și stăpânitori, în diverse variante de constrângere sau de relaxare legală. Robia și iobăgia medievală au fost forme adaptate ale sclaviei antice, între hiloții stăpâniți de un spartan și iobagii români în proprietatea unui nobil maghiar sau sufletele deținute de un boier rus în secolul al XIX-lea nu există diferențe fundamentale din punctul de vedere al ”libertăților”.
Revoluția Franceză a venit cu ideea că toți oamenii sunt egali de la naștere și există un ”drept natural” care anulează ”legile private” ale cuceritorilor. Au fost abolite ”legile private” și ”libertățile” în favoarea ”libertății” la care au dreptul toți oamenii. Libertatea are 200 și ceva de ani de când există, ceea ce este abia un început față de cei 3.000 de ani ai sistemului indo-european bazat pe privilegii.
P.S. Mao Tze Dun parcă spunea ceva de genul ”Este prea devreme să vorbim despre efectele Revoluției Franceze”.
