de Alina Covaci Coroeriu
Azi nu ne spunem nimic. Lălăim banalitaţi, mustăcim frivolităţi şi ascultăm muzică de companie. De companie potrivită. Sau plăcută. O ardem monoton şi aşezat. Eu azi dorm în mine. Ştii tu cum e cu somnul interior? E disimulant ca şi dedublarea autoindusă. Dar e foarte confortabil.
Îmi picur, picuri de smoală pe gene. Le simt năclăindu-se şi coborând, ajutându-mi acuplarea cu somnul. Şi dorm. De dimineaţă, de când m-am trezit. Fără puls. Mă acompaniez, bâjbâind pe lângă pereţi,scotocind în memorie după obstacolele pe care le-aş putea afla în cale. Apoi mă îmbrăţişez cu grijă, nepătimaş, palpându-mi pielea încercând să o respir. Să o aud. Mă cuibăresc în adâncul meu şi dorm.
Până pe la prânz. Inima-mi bagă 180 de batai pe minut. Bubuie. Dau pe repede înapoi. Îmi scot din buzunarul de la poşetă, cutiuţa mea cu picuri de smoală. Şi-mi picur iarăşi pe gene. Năclăială adormitoare. Banalităţi. Frivolităţi si muzică de companie. Potrivită.
Azi am transformat o zi tahicardică într-un somn îmbrăţişător. M-am acordat cu liniştea. Dorm în mine.
Deocamdată.
