Stăm în același cartier?
de Denisa Niță
– Domnișoara cu eclere. Stăm în același cartier?
Se oprește în fața mea, îmi zâmbește, și-i face semn cu capul prietenului de lângă. Eu sunt fata de la care ia ecleruri cu Ioana. Abia am ieșit din bloc și nu înțeleg ce se întâmplă. Cine dracu e Ioana?
Mă uit la el, geacă de fâș, un pic prea mare, blugi spălăciți, pe care îi strânge prea sus cu cureaua, și un vârtej în vârful capului. E puștiul care vine de fiecare dată cu o altă fată și le face întotdeauna cinste. Simt, când vine pe tura mea, empatie și compasiune.
Îmi explică tot acum. Ioana e colega de care îi place. A reușit să o scoată o dată la un ecler, dar nimic după. N-a mai vrut să iasă cu el. Așa că, după ce s-a sfătuit cu prietenul lui, ăsta de lângă el, a mai scos câteva colege la ecleruri, poate așa reacționează Ioana.
Azi se vede cu ea.
Ajung la serviciu, peste două ore vine și el. Cu Ioana. Ioana e înaltă, brunetă, ochi albaștri și buze cărnoase. Are acnee, dar rujul roșu de pe buze îmi distrage atenția de la orice. El scoate portofelul, se uită la ea și-mi face semn cu ochiul. Dispare orice fel de compasiune.
Duminică la lucru.