de Constantin Gheorghe
Avem tehnocrați la Guvern. Presupunem că politicienii e populiști, vai de mama lor, corupți cât cuprinde, proști și nu gândește! Dar tehnocrații? Pentru că, să fim serioși! E cineva atât de bou să creadă că o s-o ducem la nesfârșit cu ”competitivitatea” bazată doar pe salarii minuscule și pe creșterea intensității muncii? Dacă da, atunci am belit-o, scurt!
Știu că o să-mi iau porția de înjurături, cum mi-am luat-o și ieri, pe tema asta. Dar pentru mine în momentul de față problema critică o reprezintă forța de muncă. O resursă epuizată în multe domenii, printre care și agricultura, dar și construcțiile de infrastructuri. Din motive de lăcomie și dorință de câștig mare, rapid și fără prea mari investiții, nimeni nu investește în forța de muncă. Nici când le ajunge cuțitul la os. E mai simplu să delocalizeze, decât să pregătească forță de muncă în România.
Nu-mi dați exemplul Dacia. Zona aia are o particularitate: Renault a licențiat masiv. Și-a creat astfel un rezervor de forță de muncă. Pentru că amărâții ăia n-au unde dracu pleca de acolo. Și pentru a-și menține constante efectivele, au de unde recruta. Le aduc aminte niște lucruri, în câteva zile, și cu asta, basta! Dar în zonele mono-industriale e dezastru!
Toți așteaptă să le dea școala oameni calificați în meseriile în care au ei nevoie acum. Doar că un muncitor calificat are un ciclu lung de ”fabricație”: cel puțin 12 ani! Zece de școală-școală și cel puțin doi ani de calificare într-o meserie. Știe cineva ce va cere piața muncii, într-un loc, peste, să zicem, patru ani: ultimii doi de școală, și cei doi de calificare? Mă tem că nu! Nu mai discutăm despre cei cu studii superioare.
Banii de la UE, pentru recalificarea forței de muncă, au făcut mult rău, și niciun bine! E drept, niște unii au trăit și trăiesc excelent de pe urma acestor afaceri. Dar mă tem că impactul lor economic a fost zero. Nu mi se pare un succes să ai circa 30% din forța de muncă plătită la nivelul salariului minim.
Nu poți aștepta la nimic din partea Guvernului. În comunism lucrurile funcționau cât de cât corect pentru că aveam o economie planificată. Și școala se sincroniza cu economicul: guvernul planifica în localitatea X o investiție, calcula necesarul de forță de muncă, pe categorii de specializări, iar școala începea să-i pregătească. Și la finalizarea investiției, după doi, trei, patru ani, avea și forța de muncă încadrată, de la director la portar. Acum capitalistul apelează la firmele care închiriază forță de muncă. Dar care n-o pregătesc. Nu investesc în așa ceva. De aici și problemele. Neavând muncitori de înaltă calificare, și nici ingineri sau manageri, industriile cu valoare adăugată mare ne ocolesc. Până și în IT lucrăm în lohn, și nu produse complexe.
Așa că ne iluzionăm, crezând că dacă vom construi autostrăzi economia se va schimba. Nu se va schimba nimic. Pur și simplu vor trece mai repede prin România camioanele cu marfa altora. Și câtă vreme noi nu mai avem decizia în materie de economie, vom merge din rău în mai rău.
