FeaturedLifestyleMain

“Ce stiu tinerii despre 23 august?”.

23 August 1944 prin ochii lui Neagu Djuvara – o poveste inspirațională pentru tineri
Cu ocazia acestei zile ar fi bine să ne întrebăm: “Ce știu ținerii despre 23 august?”. Pornind de la această reflecție mi-am amintit de o poveste ce aparține istoricului Neagu Djuvara, plecat dintre noi la vârstă onorabilă de 101 ani. Djuvara menționa că a mers pe jos 175 de kilometri în timpul avansului pe frontului de Răsărit, în portul Odesa.
“Timp de patru ani am fost la război alături de germani și bucată de război efectivă am făcut-o în calitate de soldat român aliat cu germanii. După ce am făcut socoteală, am constatat că am făcut 175 de kilometri pe jos. A venit 23 August 1944 și noi am făcut pace cu sovieticii, dar am reușit într-un fel să făceam pace și cu aliații noștri, cu americanii. SUA a trimis reprezentanți la București, dar oficialii sosiți în România erau mai mult niște pioni muți. Cu un an înainte, pe 23 August din anul precedent războiului, fusese pactul Ribbentrop-Molotov. Eu am trăit consecințele acestui pact. Ținerii au nevoie de memorialistică pentru a înțelege ce au reprezentat acele vremuri pentru destinul României.”, povestește Neagu Djuvara într-un interviu pentru Adevărul.

de Alexandru Filimon

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button