Care este cel mai important lucru într-o relaţie?
My.Roxa
Astăzi vreau să vorbesc despre relaţii.
Desigur că există „n-şpe” tipuri de relaţii, însă aş vrea să abordez relaţia de cuplu. Ce este cel mai important într-o viaţă de cuplu? Comunicarea, bunăstarea, copiii, viaţa intimă, preocupările comune?
O să încerc să-mi smulg nişte idei?
Pe parcursul relaţiilor mele, am tot avut diferite păreri. La un moment dat (şi va suna ca un clişeu), am zis că o relaţie se bazează în primul rând pe comunicare. Adevărat, dar doar pe jumătate!
Apoi, am considerat sexul ca fiind aspectul important, apoi sinceritatea şi încrederea, apoi dragostea (nu neapărat în ordinea asta).
Pe măsura ce a trecut timpul, dacă mă vei întreba azi ce consider eu cel mai important, nu îţi voi răspunde că:” dragostea”, „sexul”, „încrederea” sau ce am enumerat mai sus.
Răspunsul meu va fi cu totul altul, şi anume COMPROMISUL.
Asta contează cel mai mult, după părerea mea, la ce eşti dispus să renunţi, şi la ce nu , ce sacrificii urmează să faci, sau la ce nu merită să compromiţi nimic.
Compromisul este strâns legat cu interiorul tău. Sau, ca să mă exprim altfel, cu persoana care eşti.
Inner-game-ul reprezintă interiorul tău ca şi persoană.
Ştii de ce fac şi spun bărbatii diverse lucruri pentru femei? Totul vine din intenţiile lor interioare (ca aici vroiam să ajung).
Întorcându-mă la compromis, pot spune că multă vreme l-am urât, nu înţelegeam de ce totul trebuie să aibă la bază cedări reciproce.
Credeam că într-o relaţie nu este nevoie de compromis, lucrurile fiind albe sau negre, pentru mine nu exista acea zonă de gri. Şi mai mult de-atât, afirmam cu nonşalanţă: „Şi ce ? Dacă nu fac compromisuri, relaţia mea se compromite ? / A, da ? Atunci ducă-se!”
Asta până în momentul în care a început să-mi pese cu adevărat de cineva, poate chiar atunci când am început să iubesc.
Deci atunci când ne aflăm în braţele impulsivităţii şi a pornirilor toxice, eu propun să luăm „o doză” de compromis deoarece am auzit că… face bine la conştiinţă.
De fapt ce înseamnă a face un compromis? Ceva de genul… cedez un pic… cedează şi jumătatea mea un pic şi găsim o cale de mijloc(că de-aia îi zice jumătatea mea!)? Poate că pană la urmă toată lumea este nemulţumită mai puţin liberul arbitru… cauza! Dacă nu fac compromisuri înseamnă că sunt egoistă?
La o analiză mai atentă mi-am dat seama că uneori sunt fericită atunci când reuşesc să fac compromisuri şi asta numai pentru a vedea persoanele dragi din jurul meu, mulţumite. Alteori, am realizat ca acest lucru „sfânt” a făcut minuni în cuplu.
A învăţa să faci compromisuri înseamnă a învăţa să te schimbi şi a lăsa deoparte ambiţiile. Învăţând să controlăm aceste ambiţii putem deveni mai buni.
Deci am să închei aşa: „Compromisul în cuplu se recomandă fără prescripţie”?
