Bormașină. Bormașină și ciocan. Bormașină, ciocan și bătăi în țeavă.

de Denisa Niță
Bormașină. Bormașină și ciocan. Bormașină, ciocan și bătăi în țeavă.
– Bă, bă, nu se poate. În fiecare zi, lasă-mă dracu. Ce mai faci la casa aia? Urlă vecinu’ pe scară.
Bormașina merge.
– De unde se aude? Știți de unde vine? Întreabă vecina de jos.
– De sus. Mă duc. Dă-o în morții ei de treabă.
Bormașina merge. Cineva încă bate în țeavă.
Stau în cur, pe marginea patului, și mă uit spre ușă. Mă roade curiozitatea, vreau să văd scena. Să fiu vecina aia care nu zice nimic, nu se bagă, dar e acolo. Știe tot. Dacă vine televiziunea, ea zice tot. ”Era băiat bun, domnule, da’ făcea gălăgie.”
Îmi pun șosetele flaușate. Roz cu dungi albe. Gata, a venit toamna. Dau drumul la muzică și ies. Stau în fața ușii în picioare, și mă uit în toate direcțiile. Vecina se uită în sus, pe scară. Așteaptă ceva. Vecinu’ tocmai a terminat cearta. Bormașina s-a oprit. Coboară scările, desculț, înjurând printre dinți. Se oprește în fața mea și zâmbește. Larg.
– Simfonia de dimineață, domnișoară. Hăhă. Altfel nu-i viață la bloc. Da’ e ziua mea liberă. Dă-o în morții ei de treabă. O să fie liniște până la două. O să înceapă iar nenorocitu’, dar până atunci sunt deja beat.
Râde. Râd și eu. Toată lumea întră în case. Ada Milea cântă ”Nu mă grăbi, dă-mi o șansă să te pot plictisi” și fac cafea. A venit toamna și am două zile libere.