Americanu’

26 decembrie 2015 destin valah Cultura
de Denisa Niță

Se oprește în fața magazinului, sprijină bicicleta de picior și îi mângâie ghidonul. Se uită la noi și zâmbește. Ne lăcrimează amândurora ochii la bicicleta roz, cu șa din piele maro. A. iese din magazin, în același timp vine o clientă. Ține de mână un copil, care intră. Ea rămâne în ușă, se încruntă la Americanu’ și-l întreabă de unde a furat bicicleta.

Americanu’ deschide gura, dar nu scoate un sunet. A. îi zice tipei că-i în regulă, să nu-și facă griji, copilul se uită când la mă-sa, când la noi.

Cu vreo palmă mai mic de înălțime decât mine, barbă de o săptămână și două glugi în cap, Americanu’ e locatarul străzii Constantin Esarcu. Așa își zice. Când rămânem fără mărunt, îl trimitem să ne schimbe. La fel fac și fetele de la Portobello, lor le mai spală și geamurile. Tipul de lângă noi, care are galerie de artă, îl mai pune să facă una alta și îi dă bani.

Într-o zi, a venit în magazin tuns, bărbierit, cu o pereche de pantaloni de piele și bocanci noi. Noi pentru el. Îi primise de la cineva. A fost un zâmbet toată ziua. Așa e, de fapt, în fiecare zi. L-am cunoscut acum un an, la o petrecere Portobello, când era îmbrăcat într-un costum prăfuit, cu două mărimi prea mare, cu un joben rupt pe cap și un baston în mână. Nu știam cine e.

Am aflat când m-am angajat la ecleruri. A venit, în prima mea zi, și s-a prezentat. Costel, zis Americanu’. Mi-a povestit că tocmai a revenit din Liechtenstein, unde o organizație s-a oferit să-i sponsorizeze o lucrare dentară. Costel nu mai are dinții de sus, iar ăia de jos sunt negri. Vorbește sâsâit și auzi bulele de scuipat cum se sparg de fiecare dată când pronunță o consoană. Nu și-a făcut dinții. Poveste lungă din care nici el n-a înțeles multe.

Bicicleta roz, cu șa din piele maro, a primit-o de la cineva. O profesoară se mută și i-a donat jumătate din lucrurile de prin casă. Acum încearcă să le vândă, să mai facă un ban. La o oră după ce clienta l-a întrebat de unde a furat-o, întră în magazin. Cu o pungă atârnată de încheietură și privirea în pământ, îi mulțumește lui A. că i-a luat apărarea.

Așa a fost toată viața lui, a trebuit să garanteze alții pentru el, că altfel îl șutuie toți. Pentru că e țigan. Pentru că nu-i bărbierit. Pentru că stă pe stradă. Dar îi place. A fost alegerea lui și și-a creat un circuit închis. Aici ne cunoaștem între noi, râdem, glumim, e un soi de fericire. Așa e e fericit, dar e o bulină. Noi suntem buline albe și, din când în când, îl mai trosnesc în cap buline negre, cum a fost tipa asta. Și-l doare. Îl dezamăgește și-l revoltă. Îl face să se simtă mic și împuțit. El își dă seama că poate ea a avut experiențe neplăcute cu oamenii din minoritatea lui, dar hai, doamnă, nu-i judeca pe toți. Dă-ți și tu seama din ochi. Îi tremură vocea. Dar în final îi zic că-i cumpăr bicicleta, îi mai vine zâmbetul pe buze.

Tag-uri: ,
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Destin Valah © 2020 . Designed by: Livedesign