Oraşul Konigsberg, devenit Kaliningrad după cucerirea în 1945 de către sovietici, a fost fondat de cavalerii teutoni în secolul al XIII-lea. A fost unul din oraşele membre ale Ligii Hanseatice şi capitala Prusiei de Est, notează https://www.bbc.com/.
Până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Konigsberg era oraşul german cel mai îndepărtat din regiunea de nord-est. În august 1944, oraşul a fost bombardat de Forţele Aeriene Britanice (RAF), eveniment soldat cu 2.400 de morţi şi numeroase distrugeri. Locuitorii oraşului, dar şi ai întregi regiuni nici nu se gândeau că vor trece, în perioada următoare, printr-un masacru, notează https://www.eurasia1945.com/.
Oraşul cu 350.000 de locuitori era apărat de o barieră naturală de păduri şi mlaştini, pe lângă râurile Inster, Pregel şi Angerapp, dar şi de 12 forturi construite în 1870. Otto Lasch a fost numit general al Prusiei de Est şi al capitalei Konigsberg, care a primit numele de „Festung” („Cetatea”). Deşi ordinele lui Adolf Hitler către trupele germane din oraş erau acelea de a rezista pentru cel de-al treilea Reich, gândurile prusacilor erau de a supravieţui Armatei Roşii.
Trupele germane care apărau oraşul numărau 30.000 de soldaţi, 80 de tancuri şi includeau: Diviziile 1, 69 şi 367 de Infanterie, Divizia 5 Panzer, Diviziile 548 şi 561 de grenadieri, Divizia Mikoch, Batalionul 505 blindate grele precum şi voluntari civili ai Volkssturm (miliţie naţională organizată în ultimele luni ale războiului de către nazişti), dar şi ai Hitler Youth. La toate acestea se adăugau Divizia 4 Avioane aparţinând Luftwaffe.
În principal, misiunea ocupării oraşului prusac avea să se încadreze pe Frontul al III-lea Belarus sub comanda generalului Danilovici Cherniakovski, susţinut din alte părţi ale Prusiei de către Frontul al II-lea Belarus al mareşalului Konaltin Rokossovsky. Sovieticii numărau 1.700.000 de soldaţi, 3.860 de tancuri şi 2.400 de aeronave ale Forţelor Roşii Aeriene. Desfăşurarea forţelor armate a fost efectuată de la Gumbinnen la râul Niemen, la graniţa cu Lituania. Forţa de asediu aleasă au fost armatele 28 şi 29 împreună cu armatele de gardă 2, 5 şi 11.
La 12 ianuarie 1945, ofensiva împotriva Prusiei de Est a început cu un bombardament preliminar. Apărările germane s-au prăbuşit rapid, iar pe 13 ianuarie, sovieticii au reuşit să preia Kattenau. Cetatea Scholossberg a fost asediată până când s-a predat câteva zile mai târziu. În cele din urmă, frontul a fost spart pe 18 ianuarie, Gumbinnen căzând pe 20 ianuarie, Osterode şi Insterburg pe 21 ianuarie, în timp ce Eylau şi Wehlau pe 22 ianuarie. La sfârşitul lunii, sovieticii au reuşit să taie calea de comunicaţie Cranz-Konigsberg, deşi au fost atacaţi din castelul Quednau şi au pierdut 30 de tancuri. Obiectivul a fost oprirea civililor să plece din Konigsberg către Pillau. Pe 26 ianuarie, în Pillau, ruşii au aruncat în aer un depozit de muniţii care a ucis mai mult de 100 de refugiaţi. Pe 30 ianuarie 1945, un tren a fost oprit în Megethen. Toţi pasagerii au fost coborâţi şi executaţi de sovietici, femeile fiind supuse violului. În ciuda unor astfel de incidente, 120.000 de civili au reuşit să fugă prin Pillau, notează https://www.eurasia1945.com/.
La începutul lunii februarie 1945, Konigsberg se afla sub asediu fiind bombardat şi atacat, însă a rezistat datorită puternicelor forturi amplasate strategic. În două săptămâni, singurele obiective atinse de Armata Roşie au fost capturarea forturilor Dohna şi Kanitz. La 19 februarie, o coloană germană cu 80 de tancuri a încercat să deschidă un coridor cu Peninsula Samland pentru a-i evacua pe civilii aflaţi încă în Konigsberg. Atacul german a funcţionat, vasul de croazieră Amiral Scheer oferindu-le sprijin de pe Marea Baltică, iar pe 20 februarie, Samland avea un coridor liber cu Konigsberg. Prin acest culoar, 100.000 de civili au reuşit să scape.
În cea mai mare parte a lunii martie, frontul de la Konigsberg a rămas inactiv, deoarece ruşii s-au reorganizat în Europa Centrală. Perioada de acalmie a fost spartă pe 21 martie cu o nouă ofensivă sovietică. A fost un avans foarte rapid, în urma căruia au fost cucerite Heiligenbeil (24 martie) şi Frisches Haff (28 martie; astăzi, golful Vistula). Au fost ucişi 93.000 de soldaţi germani şi alţii 46.448 luaţi prizonieri.
Ofensiva finală asupra Konigsbergului a avut loc la 2 aprilie 1945, cu un bombardament preliminar devastator realizat de 2.300 de avioane, cu 5.000 de tunuri şi 300 de lansatoare de rachete Katiuşa, care a durat până în ziua de 5 aprilie. În dimineaţa zilei de 6 aprilie, la orele 9.00, circa 200.000 de soldaţi sovietici s-au aruncat în luptă, deşi nu au realizat un avans important în faţa rezistenţei dârze a forturilor germane şi apărătorilor lor. Un bombardament greu al sovieticilor a avut loc pe 7 aprilie, reducând la 30 de avioane efectivul Luftwaffe. În aceeaşi zi, sovieticii au cucerit mai multe zone mărginaşe ale Konigsbergului dar şi sediul postului de radio.
La 8 aprilie 1945, Armata Roşie a cucerit, mai întâi, Fortul Friedrich Wilhelm III iar, mai târziu, Lehndorf. A tăiat legătura rutieră cu Pillau, lăsând oraşul Konigsberg izolat. Întrucât liniile de comunicaţie au fost rupte la Moditten, un grup de doar 17 soldaţi germani comandaţi de comandantul Oskar-Hubert Dennhardt au lansat un contraatac care au restabilit legăturile şi au provocat pierderi grele sovieticilor. Armata Roşie era însă de neoprit, armata a XI-a a Gărzii a traversat râul Preguel şi a realizat un cap de pod. Oraşul era distrus în proporţie de 90%.
În ziua următoare, acelaşi grup a declanşat un contraatac la Moditten, provocând moartea a 200 de soldaţi sovietici. În acelaşi timp, restul garnizoanei Konigsberg a încercat o rupere a frontului pentru a ieşi spre Europa de Vest prin Pillau, dar a avut ca rezultat un masacru, mitralierele sovieticilor au ucis tot, fie militari sau civili. Rezistenţa finală a acelei zile a fost realizată din Castelul Konigsberg cu 150 de apărători, deşi a fost inutilă, deoarece au fost loviţi de salve de artilerie. Până la sfârşitul zilei, întregul oraş era sub ocupaţie sovietică, apărătorii Castelului Konigsberg predându-se cu mâinile ridicate. În acel moment, în oraş se aflau între 30.000 şi 35.000 de soldaţi, 15.000 de muncitori străini şi peste 100.000 de civili. Konigsberg, oraşul în care la 4 martie 1933, Adolf Hitler îşi transmitea, la radio mesajul triumfător, cădea în mâinile sovieticilor.
În iulie 1946, nordul Prusiei de Est şi Konigsberg au devenit oficial parte a Uniunii Sovietice, în urma semnării acordului în cadrul Conferinţei interaliate de la Potsdam (17 iulie-2august 1945). Restul Prusiei de Est a revenit Poloniei; Memel şi împrejurimile au devenit parte a Lituaniei. Konigsberg şi împrejurimile sale au fost redenumite, devenind Regiunea Kaliningrad în iulie 1946 şi a fost declarată zonă militară. Un gard de sârmă ghimpată a fost ridicat de-a lungul graniţei cu Polonia, despărţind familii şi comunităţi întregi. Sovietizarea oraşului a început în aceeaşi vară, când primii locuitori sovietici au ajuns în Kaliningrad. În octombrie 1947, autorităţile sovietice au cerut populaţiei germane care încă se mai afla în oraş să plece în câteva săptămâni. Unii au fost deportaţi în Germania sau trimişi în lagărele de muncă sovietice. Proprietăţile le-au fost confiscate, notează „Fall of Hitler’s Fortress City: The Battle for Knigsberg, 1945” (Isabel Denny, Greenhill Books, Londra, 2007).
AGERPRES
Explicaţie foto: Militari ruşi iau parte la parada organizată de Ziua Victoriei la St. Petersburg, Rusia, la 9 mai 2019. În acest an, un număr de 29 oraşe ruseşti, inclusiv Moscova, St. Petersburg şi Kaliningrad, au organizat parade militare pentru a sărbători victoria asupra Germaniei hitleriste, în cel de-Al Doilea Război Mondial
