
‘Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.
Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele. Eu cred că un om este ceea ce-şi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparenţă, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.’
Nichita Stănescu