FeaturedIstorie

Stadionul e gigea!

de Constantin Gheorghe

Nu m-am vârât în ciorba ”Stadionului Olguței”, ieșit șui, pentru că m-am săturat de cretini și de subiectele de căcat, lansate de ei. Azi, cu numai vreo 0,1% din volumul inițial al vocii, tembelii anunță că nu e, practic, nicio problemă, totul e frumos și luminos. Stadionul e gigea! Dar putea fi nașpa, dacă nu era ochiul vigilent și veșnic treaz al jurnalistului.

Sigur, boul cu plaivaz/tastatură nu înțelege că ăla e un proiect-unicat, ca toate bazaconiile de acest gen. Că într-un fel abordezi o construcție-tip, și în alt fel unicatul. Evident că băieții care l-au proiectat se așteptau la probleme în execuție, doar trăiesc și ei în România, știu ce le poate pielea constructorilor. Și-au luat măsuri de siguranță, adică celebrul spațiu de 30 de centimetri, despre care țipau jurnaliștii că nu se pupă ”îmbinările”. Ceea ce spuneau aceeași jurnaliști că sunt îmbinări aiurea erau doar niște prinderi tehnologice, pentru a permite ajustarea elementelor decorative. Erau montaje temporare.

Se folosesc mai peste tot în construcțiile metalice, mai ales când ai o formă de genul cupolei stadionului din Craiova. Și în aviație se practică asta. Există un soi de nituri, agrafele, care prind învelișul de de nervură, spre exemplu. Sunt prinse în gaură de nit. Se ajustează învelișul-prinderea provizorie permite asta-se dau găurile de nit, se nituiește, după care agrafele se scot. Asta era și acolo. Plus că trebuiau fixate cumva tablele alea, până la prinderea definitivă: bătea vântul.

Ce vreau să spun: trăim într-o permanentă isterie, bazată pe ideea că ”autoritățile sunt ticăloase, cretine și corupte”, că tot ce fac e rău, prin definiție, că astfel de contracte sunt executate de firme de casă ale politicienilor-chiar dacă firma e de la dracu în praznic, din străinezia-doar pentru parandărăt, că singurul scop al politicianului este să-l belească pe contribuabil. Această suspiciune generalizată începe să-și arate roadele: ”autoritățile” evită să se mai angajeze în a investi. După care aceeași presă isterică și ticăloasă face albie de porci statul, pentru că nu mai investește, și moare de foame privatul!

Bă, să moară! Că și privatul este amestecat în generarea acestei suspiciuni, după principiul ”Să moară și capra vecinului!” Au contestat tot ce se putea contesta, au reclamat pe cine vrei și pe cine nu vrei la DNA, au plătit campanii de presă îndreptate împotriva concurenței. Și acum bat din buze? Să le fie de bine! Faliment ușor! Pentru că, înainte să vă scoată de pe piață străinii, v-ați scos voi! Proștii primesc întotdeauna ce merită!

Din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button