Radu Oltean se întreabă dacă este corectă folosirea expresiei ”țară românească” pentru Transilvania, el crede că nu și se folosește de o serie de argumente false pentru a-și susține părerea (aici).
Argumentația se rezumă la următoarele puncte:
- Românii nu au dominat în Transilvania cultural, confesional, economic, social sau militar;
- Înainte de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea nu a existat nici măcar o majoritate demografică a românilor în Transilvania, în secolele XIV-XV românii erau undeva la 30% în Transilvania, a existat un flux de imigrație extra-carpatică în Transilvania.
Deci Transilvania nu a fost ”țară românească”. Radu Oltean se întreabă de ce totuși unii istorici (pe care nu-i numește!) insistă să folosească sintagma, chestie care denotă un naționalism ieftin ce ne împiedică dezvoltarea pe verticală.
Să eliminăm scoriile de la bun început: obsesia asta cu ”țară românească” își are originea la Institutul de Istorie al PCR, care de fapt se ocupa mai puțin cu istoria și mai mult cu propaganda de partid. Punctul culminant al obsesiei îl vedem în volumele ”Istoria militară a poporului român” unde s-a încercat impunerea unei nomenclaturi de genul Țara românească Transilvania, Țara românească Muntenia, Țara românească Moldova.
Problema își are originea în multiplele denumiri istorice ale țărilor locuite de români (ca să nu folosim termenul damnat ”țări românești”). De exemplu teritoriul dintre Carpați și Dunăre este desemnat în documente cam așa: Transalpina, Ungrovlahia, Vlahia, Valahia Major, Vlașkoe Zemlea, Basarabskoe Zemlea – depinde cine, de ce și în ce limbă scria. Cumva trebuie făcută puțină ordine în înghesuiala asta.
Iar despre Transilvania nu sunt foarte sigur că a fost o ”unitate politică”. De exemplu orașul Brașov și satele aparținătoare se considerau republică ”Res Publica Coronensi” în documente și au făcut până la 1690 cam ce i-a tăiat capul. Din punct de vedere legal se supuneau Universității Săsești, dar nu aveau nici o problemă să taie la sibieni ca în varză sau să se alieze cu turcii împotriva principelui transilvan, ca să nu spun de ura brașovenilor față de secui, pe care din tâlhari nu-i scoteau. Pentru Andreas Hegyes la 1612 patria (Heimat) era Brașovul, nu Transilvania. Multiculturalismul multiconfesional și multietnic al Transilvaniei de până la stăpânirea habsburgică a fost un continuu război civil și confesional dacă ne uităm cu atenție la evenimente.
Pe scurt: Radu Oltean trage cu obuzierul după muște, e supărat pe o teză propagandistică veche de aproape jumătate de secol și fără nici un fel de relevanță în ziua de azi. Iar argumentația lui e falsă.
1. Istoria românilor din Transilvania ”beneficiază” de o abordare greșită. Cine a citit mai multă istorie a Irlandei sau Scoției înțelege ce vreau să spun. De fapt Transilvania trebuie comparată cu Irlanda și Scoția, zone colonizate de o putere superioară, urmată de discriminarea legală a autohtonilor și asimilarea nobilimii (factorul politic). Nu prea poți spune că românii nu au dominat politic sau cultural în Transilvania câtă vreme din secolul al XIV-lea încep să apară decretele care îi exclud pe români din viața politică a provinciei. E adevărat că nu au dominat politic sau cultural, dar asta pentru că elita românească a fost asimilată, mai întâi confesional și mai apoi etnic. ”Schismaticii valahi” au fost împinși treptat la periferia societății – cu legea în mână.
2. Partea cu demografia istorică este cea mai veselă. Radu Oltean vorbește despre ceva recensământ (conscripție?) în Transilvania la 1710 când românii erau la egalitate cu maghiarii, 40%-40%. Nu a existat nici un recensământ în Transilvania la 1710.
Mai am un plic cu fișe de lectură de acum 20 de ani la lucrarea lui Costin Feneșan ”Izvoare de demografie istorică”, vol. I, București 1986, fișe d-alea bătrânești, cu stiloul pe hârtie. În 1703 habsburgii au pregătit o conscripție pentru Transilvania, dar nu au apucat să o realizeze din cauza războiului cu curuții. Prima conscripție transilvană a fost făcută în 1714.
Câteva cuvinte despre conscripții: nu e vorba de recensăminte, pe habsburgi îi interesa să numere populația pentru impozite și pentru recrutarea militară. Dar se întrevede totuși un tablou etnic (mai ales dacă ne uităm la confesiune, că de unguri ortodocși sau greco-catolici nu am prea auzit).
Conscripția din 1714 a fost atât de prost făcută că au repetat-o în 1723 – și asta a ieșit la fel de prost. În 1733 și 1747 au fost făcute două conscripții confesionale special pentru români (scandalul ”naționalist” al episcopului greco-catolic Inochentie Micu-Klein care a venit cu ideea că românii sunt cei mai mulți în Transilvania deci ar trebui să beneficieze de ceva drepturi politice). Abia conscripția din 1750 are niște rezultate mai apropiate de realitate, urmează încă o conscripție transilvană în 1786 și apoi încep recensămintele din secolul al XIX-lea, fiecare cu problemele lor.
Din păcate în fișele mele nu am cifrele de la aceste conscripții, dar îmi amintesc sigur că în toate românii erau majoritari. Cine nu mă crede poate să meargă la bibliotecă să caute cartea lui Feneșan (iar cine s-ar grăbi să-l acuze pe Feneșan de național-comunism ar face bine să se mai gândească).
Pe scurt: teza lui Radu Oltean cu creșterea demografică a românilor transilvăneni în secolul al XVIII-lea este o aiureală, informațiile demografice sunt scoase din pălărie. La fel de lipsită de vreo bază este afirmația că românii extra-carpatici ar fi migrat în masă în Transilvania. Toatea documentele afirmă exact contrariul: românii transilvăneni emigrau în masă în Țara Românească și Moldova. Iar referirile la demografie istorică pe întregul areal transilvan înainte de 1700 sunt chestii care țin de o imaginație foarte bogată și nimic mai mult.
În rest eu îl cred pe episcopul Inochentie Micu-Klein: românii au fost majoritari în Transilvania și discriminați vreme de 1000 de ani, când au putut și-au ridicat capetele. Să nu-i zicem Transilvaniei ”țară românească”, să-i zicem ”țară locuită majoritar de români”.
de
