de Constantin Gheorghe
În 1945 ocupantul României și-a impus oamenii la conducerea tuturor instituțiilor care contau, în special la a celor de forță și justiție. Ce a urmat, se știe. Până când am reușit să punem monștrii sub control(parțial) au trecut două decenii. Acum noii ocupanți își pun oamenii la conducerea tuturor instituțiilor care contează, în special a celor de forță și de justiție. Știm ce urmează de la precedentul episod de ocupație. După o perioadă urmează reacția naționalistă, doar că, de data asta, ghinion: nu vom mai recâștiga controlul, ca în anii 60. Cel mult vom încerca să limităm pagubele. Nu garantează nimeni că vom putea să le limităm.
Mai este ceva: atunci oamenilor le păsa. Era o reacție de respingere a ocupantului. Un soi de consens care, culmea, cuprindea și politicul momentului, PMR, ulterior PCR. Acum acest consens este (aproape) imposibil. Pentru că ocupantul este iubit, chiar adorat de popor. Iar cei câțiva cârtitori sunt ușor de anihilat.
Episodul Cioloș ne va bântui multă vreme, prin consecințe. Dar ocupați cu supraviețuirea, ne vom închina la ocupant ca la salvator..
