
Unul dintre cei mai importanţi savanţi români, întemeietor al şcolii
sociologice (monografice) de la Bucureşti, Dimitrie Gusti a conceput
sociologia ca o „ştiinţă a naţiunii”.
S-a născut la 13 februarie 1880, la Iaşi. A făcut studii liceale şi
universitare (Facultatea de Litere, 1898-1899) la Iaşi; şi-a continuat
pregătirea la Berlin (1899-1900) şi Leipzig (1900-1904), unde a audiat
cursuri de filosofie.
În 1904 şi-a luat doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universităţii
din Leipzig cu teza „Egoism şi altruism. Motivaţia sociologică a voinţei
practice”. În 1905 s-a înscris la Universitatea din Berlin, pentru a
studia sociologia, dreptul şi economia politică; în perioada 1909 şi
1910 a studiat sociologia la Paris.
A fost numit profesor de istoria filosofiei antice, etică şi sociologie
la Universitatea din Iaşi în 1910, unde a pus bazele învăţământului
sociologic modern. La Iaşi, în 1911, a înfiinţat Seminarul de Sociologie
şi Etică.
În 1920 a fost transferat la Catedra de Sociologie, Etică, Politică şi
Estetică a Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii
din Bucureşti. S-a preocupat de evoluţia învăţământului sociologic şi
etic din şcolile secundare, fiind fondator al şcolii sociologice
bucureştene.
A fundamentat metoda de cercetare, numită monografică, iniţiind şi
îndrumând activitatea de cercetare monografică a satelor româneşti. A
fost ministru al Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor (1932,
1932-1933, 1933).
Dimitrie Gusti a reuşit, prin legea serviciului social (1939), să
legifereze pentru prima oară în lume cercetarea sociologică, îmbinată cu
acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială.
A fondat şi a condus Asociaţia pentru Ştiinţa şi Reforma Socială
(1919-1921), Institutul Social-Român (1921-1939, 1944-1948), Institutul
de Ştiinţe Sociale al României (1939-1944), Consiliul Naţional de
Cercetări Ştiinţifice (1947-1948).
A conceput ideea „muzeului sociologic”, pe temeiul căruia, în 1939,
împreună cu Victor Ion Popa şi Henri H. Stahl, a pus bazele Muzeului
Satului din Bucureşti.
A militat pentru înfiinţarea de cămine culturale la sate şi şcoli
superioare ţărăneşti pe regiuni. A fondat şi a condus revistele „Arhiva
pentru Ştiinţa şi Reforma Socială” (1919-1943) şi „Sociologia
Românească” (1936-1944).
A iniţiat chestionarele sociologice, făcând astfel de cercetări în comunele Goicea Mare, Comova etc.
Este autorul unui mare număr de lucrări ştiinţifice, între care:
„Egoismus und Altmismus” (1904); „Introducere în cursul de istoria
filosofiei greceşti” (1910); „Sociologia războiului” (1915); „Realitate,
ştiinţă şi reformă socială. Câteva indicaţiuni asupra metodei” (1919);
„Individ, societate, stat” (1923); „Cosmologia elenă” (1929);
„Sociologia monografică, ştiinţă a realizării sociale” (1934);
„Sociologia militans. Introducere în sociologia politică” (1935);
„Cunoaşterea sociologică şi acţiunea culturală. însemnătatea lor pentru
viaţa naţională şi de stat” (1936); „Temeiurile teoretice ale
cercetărilor monografice” (1937); „Cunoaştere şi acţiune în serviciul
naţiunii” (1939); „Ştiinţa naţiunii” (2 voi, 1939); „Problema
sociologiei” (1940); „Îndrumări pentru monografiile sociologice” (1940);
„La Science sociologie, d’ethique et de politique” (1941); „La Science
de la realite sociale” (1941); „La sociologie des unites sociales”
(1943) ş.a.
A coordonat monumentala „Enciclopedia României” (4 vol., 1938-1943). A murit la 30 octombrie 1955, la Bucureşti.
***

Sursa foto: (c) Arhivele Naționale ale României
Inaugurarea Muzeului Satului (actual Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”), în prezenţa regelui Carol al II-lea – 1936
Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute,
teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un
deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, potrivit istoricului
Muzeului Naţional al Satului din Bucureşti (https://muzeul-satului.ro/).
Ca şef al catedrei de sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti,
Dimitrie Gusti organizează între 1925-1935, cu specialişti din diverse
domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni,
medici) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu
caracter interdisciplinar, într-un număr destul de mare de sate (Fundu
Moldovei, judeţul Suceava, Nereju, judeţul Vrancea, Drăguş, judeţul
Braşov, Dragomireşti, judeţul Maramureş, Clopotiva, judeţul Hunedoara,
Runcu, judeţul Gorj, Ruşeţu, judeţul Buzău etc.).
„Pe baza acestor experienţe, a unei munci asidue de concepţie şi a
sprijinului moral şi material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”,
din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o operă
muzeografică de excepţie. În acest scurt interval de timp, echipele de
specialişti şi studenţi (aceiaşi care participaseră la campaniile de
teren), conduse de profesorii Dimitrie Gusti şi Henri H. Stahl, au
achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe
gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior
(mobilier, ceramică, ţesături, unelte etc.), considerate ca
reprezentative pentru locurile lor de origine”, notează site-ul Muzeului
Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
În conformitate cu criteriul autenticităţii şi al respectării
tradiţiilor locale de construcţie, la remontarea construcţiilor
ţărăneşti în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor
meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor.
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în
prezenţa regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămână mai
târziu, la 17 mai 1936. (surse: Membrii Academiei Române – Dicţionar,
2003; https://muzeul-satului.ro/) AGERPRES