Pictorul Ion Andreescu, unul dintre reprezentanţii impresionismului
românesc şi un admirabil peisagist al secolului al XIX-lea, s-a născut
la 15 februarie 1850, la Bucureşti. În ceea ce priveşte peisajele, Ion
Andreescu ”este chiar primul pictor al nostru despre care putem afirma
că încă de la începutul carierei şi-a manifestat fără ezitare preferinţa
pentru acest gen”, menţionează cunoscutul critic de artă Radu Bogdan
în monumentala sa monografie intitulată ”Andreescu”.
Ion Andreescu a urmat cursurile Gimnaziului „Gh. Lazăr” şi ale Liceului
„Sf. Sava” din Bucureşti. La vârsta de 19 ani, s-a înscris la Şcoala de
Arte Frumoase din Bucureşti, condusă de Theodor Aman, la secţia nou
creată de Desen linear şi Caligrafie (1869-1870), unde a predat mai
târziu, ca profesor suplinitor. A fost, de asemenea, profesor la
Seminarul Episcopiei din Buzău, la Gimnaziul Comunal „Tudor
Vladimirescu” şi la Şcoala de Meserii din acelaşi oraş, potrivit
dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura
Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Creaţiile din această perioadă, peisaje inedite precum „Pădurea de
fagi”, „Stejarul”, „Stânci şi mesteceni”, „Mesteceni la marginea
bălţii”, dar şi naturi statice sau portrete, i-au adus recunoaşterea în
rândul artiştilor plastici din epocă.
”De la început, nu numai prin subiect dar şi prin felul de a compune şi
colora, preferinţele lui Andreescu s-au îndreptat spre tot ce este mai
simplu. (…) Nimic încărcat, nimic ce ar fi putut altera fiorul unei
simţiri reculese. Aşa luau fiinţă ”Ceşcuţa cu pansele”, ”Ghiveciul cu
flori albe” şi, mai târziu, ”Ghiveciul cu răsad”, care poartă în cel
mai înalt grad nota caracteristică a ceea ce numim la Andreescu
modestie de sentiment”, remarcă Radu Bogdan în lucrarea menţionată mai
sus.
Debutul public al lui Ion Andreescu a avut loc la finele anului 1874, la
”Expoziţia artiştilor în viaţă” de la Bucureşti, unde a prezentat
tabloul ”Coacăze”.
În ianuarie 1876 a participat la cea de-a treia expoziţie a ”Societăţii
Amicilor Belle-Artelor”, de la Bucureşti, cu o serie de compoziţii,
între care: „Oală cu flori”, „Plopi la marginea satului”, „Peisaj din
crângul Buzăului”, „Peşti”, ”Peisaj cu plopi”. Din această perioadă
datează şi primul său „Autoportret”, ca şi o serie de tablouri, între
care: „Natură moartă cu coş şi legume”, „Târg de Drăgaică”, „Bâlci în
preajma Buzăului”.
Asemenea multor pictori români, Andreescu şi-a desăvârşit studiile la
Paris unde a plecat ca bursier, în 1879. Aici a frecventat cursurile
Academiei „Julian”, fiind admis, totodată, şi la Salonul oficial
parizian, unde a expus două lucrări: „Începutul primăverii” şi „Bâlci în
România”. Ulterior a plecat la Barbizon, unde a lucrat alături de
George Demetrescu Mirea, Alexandru Djuvara sau Nicolae Grigorescu, de la
care a deprins autonomia expresiei plastice şi importanţa
personalităţii, dar şi alături de pictori independenţi precum Corot,
Millet, Courbet, Monet, cultivând pictura în plein-air (precursoarea
impresionismului).
Din perioada pariziană au fost datate o serie de lucrări, între care:
„Iarnă la marginea Barbizonului”, „Iarna în pădure”, „Seară de toamnă la
Barbizon”, „Stradă la Barbizon, vara”, „Stâncile de la Apremont”, „La
treierat”, precum şi „Cap de fată”, „Nud de femeie în picioare”, „Studiu
de nud pe scaun”, „Băiat costumat”, „Femeie drapată în albastru”,
„Femeie în roz”.
În 1881 a participat atât la Salonul parizian („Iarna la Barbizon”), cât
şi la ”Expoziţia artiştilor în viaţă” de la Bucureşti („O dimineaţă
la Barbizon” sau „Drumul mare”, „Seară de toamnă la Barbizon” sau
„Călăreţ în amurg”). Un an mai târziu, în 1882, a fost prezent la
expoziţia de la Sala Stavropoleos din Bucureşti, cu 60 de tablouri, o
adevărată retrospectivă a pictorului, singura de altfel din timpul
vieţii. Între tablourile expuse cu această ocazie s-au numărat: „Bătrân
cu plete”, „Pahar cu tufănele”, „Pomi înfloriţi”, „Câmp cu maci”.
În ultimii ani de viaţă, grav bolnav, Ion Andreescu a continuat să
lucreze. ”Picta îndeosebi flori şi portrete, astfel de subiecte
fiindu-i cel mai la îndemână în starea de sănătate în care se afla, căci
nu-l sileau să iasă din casă”, arată criticul de artă Radu Bogdan în
lucrarea sa. A pictat în această perioadă, spre exemplu, numeroase
chipuri de ţărănci (”O ţărancă din profil”, ”Broboada roşie”,
”Ţăranca cu broboada verde”).
Ion Andreescu a murit la Bucureşti, la 22 octombrie 1882, răpus de
tuberculoză, la numai 32 de ani. A fost ales membru de onoare
post-mortem al Academiei Române, la 28 octombrie 1948. Tablouri purtând
semnătura marelui artist pot fi admirate în Bucureşti, la Muzeul
Naţional de Artă al României şi la Muzeul de Artă K. H. Zambaccian.
AGERPRES
