Istoricul şi arheologul Dumitru Protase s-a născut la 1 februarie 1926, în satul Mocod, judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Bucureşti, Ed. Enciclopedică / Ed. Academiei Române, 2003).
A făcut studiile liceale la Năsăud, urmând apoi cursurile Facultăţii de Litere din Cluj (1946-1950). În 1963, susţine teza de doctorat cu tema „Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii”, la Universitatea din Bucureşti, devenind doctor în ştiinţe istorice.
A făcut stagii de documentare şi călătorii de studii în Austria, Belgia, Egipt, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Turcia. Cercetător (din 1953) la Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj.
A desfăşurat o bogată activitate didactică, urcând toate treptele ierarhiei universitare: asistent (1950-1951), conferenţiar (1974-1990), profesor titular de istoria veche a României şi şef al Catedrei de Istorie Antică şi Arheologie (din 1990) la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, precizează sursa citată.
În activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane. Între lucrările şi studiile sale se distinge cartea în două volume „Autohtoni în Dacia” (1980, 2000). Lucrarea sa „Riturile funerare la daci şi daco-romani” (1971) a primit Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1974).
Din opera sa mai menţionăm: „Progresul ştiinţei şi tehnicii în timpul romanilor” (1982), „Despre cultura materială şi spirituală a populaţiei autohtone din provincia Dacia” (1989), „Transylvania during the Roman Time” (1990), „Geneza oraşelor în Dacia romană” (1991), „La romanisation et la romanité en Dacie” (1992), „Consideraţii privind etnogeneza românilor” (1996), „Napoca postromană. Sfârşit de urbanism, continuitate de viaţă” (1999), „Similitudini în romanizare şi etnogeneză la popoarele neolatine” (2000), „La continuité daco-romaine” (2001).
Este totodată coordonatorul principal şi cu contribuţii esenţiale la „Istoria românilor” vol. II (2001), „Dicţionarul arheologic al României”, „Dicţionarul enciclopedic român”, „Enciclopedia civilizaţiei romane” etc.
În domeniul numismaticii antice, a abordat cu deosebire fenomenele de circulaţie şi tezaurizare a monedelor imperiale romane în Dacia romană şi postromană. A publicat numeroase inscripţii descoperite pe teritoriul fostei provincii Dacia („Inscripţii latine inedite de la Ilişua”, 1957; „Monumente epigrafice şi sculpturale din castrul roman de la Brâncoveneşti”, 1992).
A participat la numeroase campanii arheologice şi a condus şantierele arheologice de la Soporu, Obreja, Hoghiz, Brâncoveneşti, Berzovia, Dalboşeţ, Ilişua etc., în urma cărora a elaborat lucrări de specialitate.
Vicepreşedinte al Subcomisiei pentru formarea poporului român şi a limbii române, filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, membru al Societăţii de Istorie, al Societăţii de Studii Clasice, al Societăţii Internaţionale de Arheologie Clasică cu sediul la Paris, notează http://acad-cluj.ro.
Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Timişoara (1999), Sibiu (2004), Arad (2006). Este cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca (2000) şi al oraşului Năsăud (2001).
A fost distins cu Ordinul „Meritul Ştiinţific” (1966) şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler (2002).
Academia Română îl alege membru de onoare, la 21 iulie 2003.
La 24 octombrie 2016, preşedintele României a conferit academicianului Dumitru Protase Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată cercetării şi educaţiei, pentru excelenţa de care au dat dovadă lucrările sale de aprofundare a istoriei Daciei”. AGERPRES
