Alexandru Rosetti, lingvist şi filolog, s-a născut la 20 octombrie 1895,
în Bucureşti. Studiile liceale le-a urmat la Liceul ”Gheorghe Lazăr”
din Bucureşti, apoi a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din
cadrul Universităţii din Bucureşti.
În 1920, la terminarea cursurilor universitare, a publicat prima sa
lucrare, „Colindele religioase la români”, potrivit dicţionarului
„Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2003). Şi-a continuat pregătirea la
Sorbona, iar în 1926 şi-a susţinut, la Ecole Pratique des Hautes Etudes,
teza de doctorat cu lucrarea „Recherches sur la phonetique du roumain
du XVe siecle. Lettre de Bistritza”, distinsă cu Premiul „Bibesco” al
Societăţii de Lingvistică din Paris (1927).
Începând din 1928 a desfăşurat o prestigioasă activitate didactică,
fiind conferenţiar (1928-1932) la Catedra de Fonetică Generală, profesor
(1932-1965) la Catedra de Limbă Română a Facultăţii de Litere din
cadrul Universităţii din Bucureşti, al cărei rector a fost între 1946 şi
1948. De numele său se leagă înfiinţarea Centrului de Cercetări
Fonetice şi Dialectale din Bucureşti, al cărui director a fost între
1961-1970, precum şi al publicaţiei „Bulletin Linguistique” (1933) pe
care a condus-o până în 1948. A fost redactor responsabil al revistelor
„Studii şi Cercetări Lingvistice” (1957-1961), „Revue Roumaine de
Linguistique” (din 1964), „Fonetică şi Dialectologie” (1958-1971),
„Cahiers de Linguistique Theorique et Appliquee” (din 1962).
A fost director al Editurii „Cultura Naţională” (1930-1935) şi al
Editurii Fundaţiilor Regale (1933-1945). În 1928 a inaugurat la
Universitatea din Bucureşti cursuri de fonetică şi a înfiinţat un
laborator de fonetică experimentală. Împreună cu Alexandru Graur a făcut
cea dintâi prezentare sistematică a fonologiei limbii române, în
lucrarea „Esquisse d’une phonologie du roumain” (1938). Lucrarea sa
fundamentală o constituie „Istoria limbii române” (6 volume, 1938-1966),
căreia i se adaugă „Istoria limbii române literare. I. De la origini
până la începutul secolului al XIX-lea” (1961). De asemenea, a lăsat
studii în domeniul folclorului, cu deosebire asupra folclorului mitic,
arhaic („Limba colindelor – limba descântecelor”; „Colindele religioase
la români”, „Limba descântecelor româneşti”).
Alexandru Rosetti a fost membru în Biroul Societăţii Internaţionale de
Ştiinţe Fonetice, în Comitetul Internaţional al Slaviştilor, membru
corespondent al Academiei suedeze de Belle Arte, Istorie şi Antichităţi,
membru al Academiei Iugoslave de Ştiinţe şi Arte şi al Asociaţiei
Internaţionale de Ştiinţe Fonetice, menţionează sursa citată. I-a fost
decernat titlul de Doctor Honoris Causa al universităţilor din
Aix-en-Provence, Lyon şi Montpellier şi a fost laureat al Premiului
„Herder”.
La 12 august 1948 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar
între 1968-1974 a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Filologice,
Literatură şi Arte a Academiei Române.
Alexandru Rosetti a murit la 27 ianuarie 1990, la Bucureşti.
După 1989, printre primele colective de cercetare revenite în Academia
Română a fost cel de fonetică şi dialectologie. Astfel, în martie 1990,
prin Hotărârea Guvernului României, se înfiinţa Institutul de Fonetică
şi Dialectologie. Fostul Centru devenea Institut în urma solicitării
adresate de Alexandru Rosetti într-o scrisoare ce fusese trimisă
preşedintelui Academiei Române, Mihai Drăgănescu. Ulterior, în 1994,
Institutul a primit numele întemeietorului său, „Alexandru Rosetti”,
fapt confirmat prin Hotărârea Guvernului României nr. 503 din 18 august
1998 privind modificarea denumirii unor unităţi de cercetare din
subordinea Academiei Române. Institutul de Fonetică şi Dialectologie
”Al. Rosetti” a funcţionat până la 25 ianuarie 2002, când, prin
comasarea prin fuziune cu Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan”, a
rezultat actualul Institut de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Alexandru
Rosetti” al Academiei Române. AGERPRES
