Generaţia mai în vârstă, respectiv 60-80 de ani, vorbeşte prea mult despre politică, purtând discuţii lungi pe marginea actualilor lideri politici marginali care sunt comparaţi cu starurile politice din istorie (fie Carol I, AL.I.Cuza, Dej sau Ceauşescu). Centrul vieţii lor este măcinat de politică în timp ce îşi jertfesc intimitatea pe altarul actualităţii sale. Bătrânii noştri sunt consumatori de politic, dar politica îi consumă de vii.
Un alt genocid asupra generaţiei mai în vârstă este reprezentat de această digestie politică.
Discuţiile lor invocă repetitiv o epocă de aur a stabilităţii şi a siguranţei şi, nu în ultimul rând, al bunului simţ şi al respectului vis a vis de părinte şi vis a vis de profesori. Se spune că părintele îţi formează caracterul, profesorul îţi cântăreşte caracterul pozitionandu-l cu un destin cât mai înalt cu putinţă. Ce bine ar fi dacă politica ar avea un părinte şi un profesor şi nu s-ar transforma într-o creatură ce se hrăneste cu oameni vlăguiti de prezent şi stafiditi de timp.
